15 Iunie 2022Sursa: IPJ HARGHITA

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuință –un eveniment ce a angrenat mai mulți polițiști, în tot județul Harghita, în activități de prevenire și informare

La data de 15 iunie 2022 se organizează, la nivel european, cea de-a  IV-a ediție a evenimentului “Ziua europeană de prevenire a furturilor de locuințe”.

 Conceptul se fundamentează pe importanța conștientizării de către cetățeni a manifestării unei atitudini prudente, în raport cu locuința și bunurile proprii precum și a consecințelor ce decurg din neadaptarea măsurilor preventive. Acesta își propune să aducă în atenție modurile de operare cel mai frecvent utilizate de hoți, respectiv principalele măsuri de siguranță pentru protejarea patrimoniului personal.

Cu această ocazie polițiștii, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, a structurilor de  Ordine Publică și Investigații Criminale au realizat activități, pe acest segment de infracționalitate, atât în mediul urban cât și în mediul rural ocazie cu care au adus în atenția cetățenilor moduri de operare, tipuri de bunuri vizate de infractori dar și modalități de prevenire a acestor genuri de fapte.

 Au fost distribuite pliante informative cetățenilor care au discutat cu polițiștii

 

Recomandări pentru protejarea locuinței:

Dacă locuiți la bloc:

   -montați un interfon la intrarea în scară și utilizați-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil;

   -aveți în vedere dotarea cu încuietori corespunzătoare a ușilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare;

  -asigurați-vă că dispozitivul a amortizare, montat pe ușa de întrare, permite o închidere completă a acesteia;

  -luați măsurile necesare pentru ca la intrările blocului și pe paliere să existe o iluminare corespunzătoare;

   -instalați un dispozitiv de iluminare automat cu detectarea mișcării alături de un sistem de supraveghere video;

  -montați un sistem de alarmare în locuința dvs.;

  -conectați sistemul de alarmare la un sistem de monitorizare a acestora;

  -achiziționați pentru ușa de acces în locuință o încuietoare care să corespundă standardelor de calitate;

  -montați grilaje la ferestre dacă locuiți la parter sau etajul I;

  -încuietoarea trebuie montată corect, în așa fel încât să fie imposibil accesul din exterior la șuruburile de prindere, iar cilindrul să fie complet introdus în corpul broaștei, pentru a împiedica ruperea lui.

 

În plus, dacă locuiți la casă:

Puteți monta un sistem de:

 -supraveghere video în exterior, care să înregistreze și să vă transmită la distanță prin internet, orice activitate desfășurată în curtea casei, inclusiv alarmare gen detecție de mișcare video prim email;

-protecție perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dvs.;

-iluminare cu senzori de mișcare;

Mai mult decât util pentru liniștea familiei dvs. poate fi:

  -instituirea unui sistem de supraveghere a vecinătății;

  -interzicerea accesului în locuință și refuzul de a da informații despre dvs., bunurile pe care le dețineți ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind ca reprezintă diferite instituții, dar care nu se pot legitima;

   -apelarea la o persoană de încredere care să vă ridice eventualele facturi sau înștiințări lăsate în ușa sau în cutia poștală, pe perioada cât lipsiți de la domiciliu;

  -utilizarea sistemului de securitate antiefracție care trebuie să devină un obicei firesc, precum și închiderea ușii;

   -prezența unui câine;

  -evitarea depozitării în curtea casei la vedere a ambalajelor unor obiecte de valoare.

 

Ponturi pentru descurajarea infractorilor:

 -când părăsiți locuința, pe timpul nopții, lăsați lumina aprinsă sau un aparat de radio în funcțiune;

 -rugați vecinii sau prietenii apropiați să procedeze astfel încât să nu simtă lipsa dvs.:geamuri deschise, ridicarea corespondenței, etc., în cazul în care lipsiți mai mult timp de la domiciliu;

 -montați la vedere plăcuțe de atenționare cu privire la existența unui sistem de securitate; o sirenă de exterior poate deveni eficientă în derutarea hoților;

 -achiziționați întrerupătoare cu temporizare care, la diverse intervale de timp, aprind și sting lumina automat.

 

Și lumea virtuală este parte din viața noastră

Nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori. Faceți-le inaccesibile pentru persoane necunoscute și manifestați o atenție sporită la datele personale și fotografiile pe care le postați.

Evitați prieteniile cu persoanele pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre dvs. celor pe care „i-ați întâlnit” doar în mediul online.

Atunci când plecați de acasă pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet.

ATENȚIE!

Dacă sesizați o spargere, anunțați imediat

POLIȚIA prin 112- Apel unic de urgență

 

Furnizați Poliției toate datele pe care le dețineți în legătură cu o eventuală infracțiune. Indiferența nu face decât să îngreuneze prinderea autorilor ca, între timp, pot comite și alte infracțiuni.