29 Septembrie 2022Sursa: IPJ HARGHITA

Siguranță pentru comunitate

Ieri, 28 septembrie 2022, polițiștii harghiteni, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat activități, pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului cu ocazia derulării campaniei ”Împreună pentru o comunitate mai sigură”, cu membrii asociațiilor de proprietari din Municipiul Miercurea-Ciuc.

Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acțiune este un spațiu restrâns de regulă favorizat de aglomerație, poziția hoțului fiind permanent riscantă.

Celor prezenți le-au fost oferite sfaturi utile pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de furturi din buzunare, genți, etc, astfel:

 

 nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;
nu purtați portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun;
nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;
daca stați la o coada priviți cu atenție celelalte persoane;
acordați o mai mare atenție poșetei decât plaselor de cumpărături;
când faceți diferite plăți sau cumpărături nu scoateți sume mari de bani ci numai suma care trebuie;
aveți grija la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; exista riscul sa fiți urmărit si sa va fie sustrasa suma de bani;
nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni;

FOARTE IMPORTANT!

 În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, chiar şi public, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă.