SIGURANȚA NU ESTE UN ARTIFICIU - campanie de prevenire privind utilizarea articolelor pirotehnice
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita desfășoară, în această perioadă, campania de prevenire și conștientizare „Siguranța nu este un artificiu!”, având ca scop reducerea riscurilor asociate utilizării necorespunzătoare a articolelor și materialelor pirotehnice, în special a celor ilegale sau nedestinate publicului larg.
Demersul urmărește prevenirea victimizării populației și creșterea gradului de informare cu privire la legislația în vigoare privind operațiunile cu produse pirotehnice.
În acest context, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității desfășoară activități informativ-preventive în rândul cetățenilor și elevilor, prezentând atât consecințele legale, cât și pe cele fizice ale folosirii ilegale sau necorespunzătoare a articolelor pirotehnice.
Utilizarea neautorizată a articolelor pirotehnice poate provoca accidentări grave, incendii, pagube materiale și situații de risc major pentru copii și adulți, precum și pentru animalele de companie.
Polițiștii recomandă respectarea prevederilor legale privind vânzarea, deținerea și folosirea articolelor pirotehnice. Reamintim că:
- Comercializarea articolelor pirotehnice de orice clasă/categorie către minorii sub 16 ani este interzisă.
- Fapta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an.
- Este interzisă folosirea articolelor pirotehnice de risc scăzut, mediu și mare risc de către persoane neautorizate.
- Persoanele fizice pot utiliza articole pirotehnice făcând parte NUMAI din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinația de locuință), articolele făcând parte din celelalte categorii fiind destinate în mod exclusiv uzului persoanelor autorizate / pirotehnicienilor.
- Articolele pirotehnice pot fi folosite doar în spații adecvate și cu respectarea cadrului legal în vigoare, fără a pune în pericol propria persoană sau pe cei din jur.
- Achiziționarea lor trebuie făcută exclusiv din surse autorizate.
Comerțul cu astfel de produse poate fi realizat doar de către persoane juridice autorizate în acest scop, persoanelor fizice fiindu-le interzisă efectuarea de operațiuni precum transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, confecționarea, comercializarea sau importarea de astfel de articole pirotehnice.
Polițiștii harghiteni vor continua activitățile pe întreg parcursul sezonului sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea unor situații de risc în rândul populației.







