PREVENIREA FRAUDELOR ONLINE – ACȚIUNE INFORMATIVĂ ÎN COMUNA CIUMANI
Internetul oferă numeroase beneficii, însă implică și riscuri, care pot fi reduse prin adoptarea unor comportamente responsabile și prin creșterea nivelului de conștientizare în rândul populației.
În acest context, la data de 20 ianuarie 2026, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Harghita, în parteneriat cu autoritățile locale din comuna Ciumani, a desfășurat o activitate de informare dedicată siguranței digitale, la care au participat membri ai comunității, în special persoane vârstnice.
Activitatea, organizată în cadrul programului național „Siguranța Online”, a avut ca obiectiv creșterea gradului de informare privind riscurile din mediul digital și prevenirea victimizării online.
Întâlnirea s-a axat pe dialog și exemple practice, facilitând înțelegerea principalelor amenințări din spațiul virtual, precum: prevenirea înșelătoriilor online și telefonice, metodele utilizate de infractorii cibernetici pentru promovarea unor investiții false cu promisiuni de câștiguri rapide, recunoașterea știrilor false și a conținutului manipulator, precum și siguranța copiilor în mediul digital, cu accent pe utilizarea instrumentelor de control parental.
Polițiștii recomandă populației să adopte o atitudine vigilentă în mediul online, să nu furnizeze date personale sau bancare persoanelor necunoscute și să manifeste prudență în cazul apelurilor sau mesajelor primite de la persoane care se prezintă, în mod fals, ca reprezentanți ai unor instituții bancare sau ai altor autorități.
Activitățile dedicate siguranței în mediul digital vor continua și în perioada următoare, având ca scop reducerea vulnerabilității cetățenilor în fața infracționalității informatice și creșterea nivelului de siguranță în mediul online.






