17 Iunie 2022Sursa: IPJ HARGHITA

Prevenirea consumului de droguri- o temă dezbătută, de polițiștii harghiteni, cu elevi și profesori

 La data de 17 iunie  2022, polițiștii din cadrul  Biroului de Siguranță Școlară și specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Harghita au desfășurat  mai  multe activități informative, în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise, în rândul tinerilor.

Cu aceasta ocazie, au avut loc întâlniri cu elevi și cadre didactice din cadrul unor unități de învățământ din Municipiul Miercurea-Ciuc.

Cei 82 de beneficiari ai acțiunii, dintre care 78 de elevi și 4 profesori, au  fost informații cu privire la riscurile consumului de substanțe interzise și a consumului de alcool, au fost evidențiate efectele dăunătoare asupra sănătății și calității vieții, fiindu-le oferite și recomandări cu privire la alegerea unor alternative de viață sănătoasă .

Cei prezenți au putut testa ochelarii simulatori în pentru cunoașterea efectelor consumului de alcool și droguri, dar și starea de intoxicare cu acestea.

Polițiștii vă recomandă:

Fiți atenți la persoanele din grupurile pe care le frecventați;

Nu consumați băuturi, alimente sau țigări oferite de persoane necunoscute, chiar dacă par amabile;
Nu cedați tentației de ,,a încerca măcar o dată”;
Drogurile nu reprezintă o soluție atunci când aveți probleme, ci le complică mai mult;
Căutați alternative sănătoase pentru a vă petrece timpul liber ( sport, drumeții etc.);