18 Octombrie 2022Sursa: I.P.J. HARGHITA

Diverse teme, abordate de polițiști, cu ocazia activităților desfășurate în școli

Desfășurarea unor activități preventiv-informative și educative, a elevilor și a tinerilor, reprezintă o prioritate a polițiștilor harghiteni din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, iar din acest motiv, întâlnirile cu aceștia sunt tot mai dese, iar temele abordate sunt diferite, dar de o importanță majoră.

La data de 18 octombrie a.c., polițiștii au continuat seria activităților de acest fel și au organizat  o astfel de întâlnire cu tinerii din învățământul preuniversitar, în cadrul căreia, cei prezenți au fost informați despre importanța adoptării unui comportament preventiv în societate.

 De asemenea, prevenirea consumului de alcool și substanțe psihoactive, a disparițiilor de minori, a agresiunilor de natură sexuală au reprezentat subiecte de dialog pentru tinerii participanți la întâlnire.

Începând cu anul  2006,  data de 18 octombrie a fost declarată Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane, iar cu această ocazie au fost expuse modalități de prevenire a traficului de persoane și a exploatării minorilor prin muncă, cei prezenți fiind sfătuiți să evite accesarea unor pagini de internet interzise, dar și să ceară ajutor de câte ori consideră că se găsesc în situații vulnerabile sau de risc