30 Ianuarie 2026Sursa: I.P.J. HARGHITA

CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAȚIE CU TEMA „EROUL DIN CLASĂ”- EDUCATIE PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI ȘCOLARE

În cadrul proiectului național „Scoate violența școlară din anonimat”, parte a campaniei „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția!”, se lansează concursul național de creație având ca temă „Eroul din clasă”, dedicat elevilor din ciclul gimnazial.

 

Prin această inițiativă, se urmărește dezvoltarea competențelor de comunicare, colaborare și design grafic, stimularea gândirii critice și a spiritului civic, precum și cultivarea valorilor precum respectul, toleranța și fair-play-ul.

 

Concursul se desfășoară în perioada ianuarie–aprilie 2026 și își propune să contribuie activ la prevenirea și combaterea fenomenului de bullying în mediul școlar, prin implicarea directă a elevilor în activități creative și educative. Participanții vor lucra în echipe formate din minimum 2 și maximum 4 elevi, având ca provocare realizarea unui pliant informativ care să promoveze comportamentele pozitive, empatia și soluțiile eficiente de gestionare a situațiilor de violență.

 

Concursul oferă elevilor oportunitatea de a-și exprima creativitatea și de a valorifica informațiile din Ghidul de prevenire și gestionare eficientă a bullyingului, transformându-le în materiale atractive și accesibile colegilor lor.

 

Demersul educațional își propune, totodată, să creeze un impact real în comunitatea școlară, încurajând elevii să devină „EROI AI CLASEI” prin implicare activă în construirea unui climat sigur, incluziv și respectuos.

 

Le urăm mult succes tuturor participanților!