12 Noiembrie 2025Sursa: IPJ HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

PESTE 170 DE AMENZI, 7 PERMISE REȚINUTE ȘI 8 CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE RIDICATE ÎN URMA UNEI ACȚIUNI DE AMPLOARE PENTRU SIGURANȚA RUTIERĂ DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII HARGHITENI 

Polițiștii harghiteni au desfășurat, ieri, 11 noiembrie a.c., în intervalul orar 14:00–20:00, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor, coordonată de Serviciul Rutier Harghita.

La activitate au participat, în total, 25 de polițiști – din cadrul Serviciului Rutier Harghita, împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Miercurea-Ciuc, Poliției municipiului Gheorgheni, Poliției municipiului Odorheiu Secuiesc, Poliției Stațiunii Băile Tușnad, Poliției orașului Vlăhița și Poliției orașului Bălan.

În cadrul acțiunii, polițiștii au acționat cu prioritate pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă limitele legale de viteză, fiind utilizate echipamente de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare.
 De asemenea, polițiștii au urmărit depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate peste 170 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 102 sancțiuni au fost pentru depășirea limitei legale de viteză, în valoare totală de peste 100.000 de lei.

Totodată, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare. În cadrul acțiunii au fost legitimate și verificate 271 de persoane – conducători auto și pasageri, iar peste 220 de șoferi au fost testați în trafic pentru stabilirea alcoolemiei sau a eventualului consum de substanțe psihoactive.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, având ca obiectiv prevenirea evenimentelor rutiere grave, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și promovarea unui comportament responsabil în trafic.