COMUNICAT DE PRESĂ
Școala e “altfel”... dar tot în siguranță!
Săptămâna care precede prima vacanță a anului școlar 2025–2026 este dedicată Programului național „Școala altfel”, derulat în mai multe unități de învățământ din județul Harghita.
Astfel, în perioada 20–22 octombrie 2025, unități de învățământ din municipiile Miercurea Ciuc și Toplița, precum și localitatea Eliseni au primit vizita polițiștilor din cadrul Biroului Siguranța Școlară, însoțiți de colegii lor de la structurile de prevenire, rutieră și ordine publică.
În cadrul discuțiilor purtate cu elevii, polițiștii le-au transmis informații privind recunoașterea formelor de violență verbală, fizică și psihologică (bullying), oferindu-le recomandări pentru conștientizarea și prevenirea acestor tipuri de comportamente, precum și pentru înțelegerea consecințelor pe care acestea le pot avea.
De asemenea, elevii au fost informați cu privire la liniile telefonice de suport psihologic și importanța solicitării ajutorului din partea persoanelor de încredere (părinți, cadre didactice, polițiști, consilieri școlari etc.).
Activitățile s-au desfășurat în cadrul Proiectului „Scoate violența școlară din anonimat!”, inițiat în contextul Campaniei naționale „Tăcerea e tot violență, vocea ta e soluția!”
Participanții la activitățile preventive au fost informați și despre riscurile și vulnerabilitățile la care elevii se pot expune în mediul online și care pot conduce la situații de exploatare, fiindu-le prezentate recomandările incluse în Campania națională „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități interactive cu elevii, în cadrul cărora participanților le-au fost prezentate principalele reguli de circulație, importanța cunoașterii și respectării acestora, precum și riscurile la care se pot expune atunci când nu respectă regulile de siguranță rutieră.
Prin intermediul exemplelor practice, polițiștii au urmărit să contribuie la formarea, în rândul tinerilor, a unor atiudini preventive în calitate de participanți la trafic.
Cei aproximativ 500 de beneficiari, elevi și cadre didactice care au beneficiat de aceste activități au fost informați și despre diferența dintre sancțiune și infracțiune, limitele răspunderii penale, comportamentele care pot intra în sfera delincvenței juvenile, precum și despre pedepsele ce pot fi aplicate în astfel de cazuri.
Siguranța în unitățile de învățământ rămâne, în continuare, un obiectiv prioritar al polițiștilor harghiteni.







