10 Octombrie 2025Sursa: IPJ HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Conferință de presă privind activitățile desfășurate pentru protecția proprietății intelectuale și combaterea delictelor silcice la nivelul inspectoratului de Poliție Județean Harghita

La data de 9 octombrie 2025, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita a avut loc o conferință de presă dedicată prezentării acțiunilor și activităților desfășurate pentru protecția proprietății intelectuale, precum și a rezultatelor obținute în prevenirea și combaterea delictelor la regimul silvic, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025.

La eveniment au participat șeful inspectoratului, comisar-șef de poliție Iordan Mircea Ștefan, împuternicitul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, comisar de poliție Anton Andrei Daniel, șeful Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, inspector de poliție Bucur Ionel Vlăduț, precum și șeful Serviciului Cabinet, comisar-șef de poliție Incze Miklós.

Acțiunile și activitățile  legate de acest domeniu, au  fost organizate în baza  Strategiei în domeniul proprietății intelectuale 2024-2028, aprobată de Guvernul României, document publicat în Monitorul Oficial în data de 21.09.2023, având ca obiective creșterea gradului de creativitate și inovare în toate domeniile economiei românești, prevenirea și combaterea pirateriei și a contrafacerii online, precum și investigarea cauzelor complexe din domeniul proprietății intelectuale.

În România, protecția proprietății intelectuale se realizează, potrivit legii, de către două instituții de specialitate, respectiv Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) – în domeniul proprietății industriale și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) – în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe.

În ceea ce privește cadrul legal de acțiune, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, prin Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, are în competență  descoperirea și constatarea contravențiilor și infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Astfel, în perioada 01.01.2025-30.09.2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, prin Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au fost inițiate 10 acțiuni, atât pe linia drepturilor de autor și al drepturilor conexe, cât și pe linia drepturilor de proprietate industrială, fiind puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară și 6 percheziții auto.

În urma activităților de percheziție domiciliară, au fost identificate și indisponibilizate cantitățile totale de 1.329 litri produse de uz casnic (detergenți), 60 parfumuri, 38 articole îmbrăcăminte și 3 produse de igienă, toate purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate , susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 298.191 lei, .

De asemenea, cu ocazia activităților operative, au fost constatate 2 infracțiuni, din care una în flagrant, prevăzute de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, fiind indisponibilizate 430 articole îmbrăcăminte, 37 accesorii și 18 jucării purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate , susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 450.200 lei.

 

Totodată, în cadrul acțiunilor pe linia dreptului de autor și al drepturilor conexe, în primele 9 luni ale anului curent, au fost aplicate 37 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.000 lei.

 

Din punct de vedere al activității de cercetare penală, în perioada 01.01.2025 – 30.09.2025, au fost înregistrate 12 dosare penale, din care 11 sesizări din oficiu, și au fost soluționate 19 dosare penale. În cadrul acelorași activități, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de 5 persoane, care aveau calitatea de suspect, și au fost recuperate prejudicii în valoare de 6040 lei.

Protejarea patrimoniului silvic, prin prevenirea și combaterea faptelor infracționale și contravenționale de natură a afecta integritatea acestuia, este unul din obietivele specifice urmărite la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita. Este de menționat că, în prezent, suprafața fondului forestier național din județul Harghita este de 264.100 hectare, ceea ce reprezintă aproape 40 % din suprafața județului. 

În perioada 01.01.-30.09.2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, au fost inițiate și realizate 223 controale, din care 192 privind legalitatea transporturilor de material lemnos, 21 pentru depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos și 10 în fondul forestier. În mare parte, aceste activități au fost realizate în colaborare cu instituțiile abilitate, cu atribuții în protejarea fondului forestier, respectiv, Garda Forestieră, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA și ocoalele silvice din județul Harghita.

În perioada de referință, au fost sesizate 90 infracțiuni la regimul sivic, cele mai multe rezultând prin formularea de plângeri. În cadrul activităților de cercetare penală, s-a procedat la continuarea urmăririi penale față de  21 persoane, având calitatea de suspect/inculpat iar 2 persoane au fost prinse în flagrant. Deasemenea, au fost aplicate 4 măsuri preventive.

În urma activtăților de constatare a contravențiilor la regimul silvic, au fost aplicate 87 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 366.300 lei și s-a procedat la confiscarea cantității de 1316 metri cubi material lemnos. De la persoanele care au săvârșit fapte ilegale, de natură a afecta patrimoniul silvic, au fost indisponibilizate 3 autovehicule, 2 atelaje cu tracțiune hipo, sume în cuantum de 16.300 lei și 40.400 lei din transformarea unor sume în valută.

Ca și cazuistică, este de menționat un dosar penal, în care au fost probate 158 acte materiale de furt de arbori și 7 acte materiale de tăiere ilegală de arbori, toate săvârșite de către 3 persoane care au fost prinse în flagrant, fiind cercetate în calitate dee suspect. Pentru documentarea activităților infracționale ale celor 3 persoane în cauză, au fost puse în executare 3 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de percheziție informatică, în urma cărora au fost indisponibilizate 2 autoturisme de teren, 2 atelaje cu tracțiune hipo, 16.380 de lei, 3.940  de euro, 4.090 de franci elvețieni, 27.000 de forinți și mijloace folosite în săvârșirea actului infracțional (topoare, fierăstraie electrice etc. ).   

Având în vedere ponderea ridicată a fondului forestier național în cadrul suprafeței totale a județului Harghita, acțiunile și activitățile specifice, de prevenire și combatere a ilegalităților de natură a afecta integritatea acestuia, vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu instituțiile abilitate, ca parte a efortului depus pentru asigurarea unui mediu sănătos pentru comunitățile din acest areal geografic.