COMUNICAT DE PRESĂ
Conferință de presă desfășurată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita
La data de 4 august, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia au fost abordate două teme de interes, respectiv activitățile desfășurate de polițiștii din cadrul I.P.J. Harghita pentru prevenirea și combaterea faptelor de violență domestică în semestrul I 2025 și acțiunile desfășurate pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul mediului în perioada 01.01.-31.07.2025.
Prevenirea și gestionarea optimă a actelor de violență intrafamilială constituie o prioritate la nivelul unității, ca parte integrantă a eforturilor noastre de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, de protejare a vieții și integrității persoanei.
În semestrul I 2025, în județul Harghita, au fost sesizate 199 de infracțiuni circumscrise fenomenlui de violență domestică. Comparativ cu perioada primelor 6 luni ale anului 2024, s-a înregistrat o scădere cu 89 de fapte sesizate, circumscrise fenomenului de violență domestică.
Din cele 199 de infracțiuni sesizate, 102 au fost comise în mediul urban și 97 în mediul rural. În ceea ce privește locul comiterii, 147 de fapte de violență domestică au fost
Au fost cercetate 206 persoane, în calitate de autori, din care 175 (84,95%) sunt de gen masculin, iar 15,57 % sunt femei (31 de persoane). În urma actelor de violență domestică, au rezultat 212 victime, din care 151 femei (71,12 % )iar 61 bărbați ( 28.77%)..
Din totalul de 206 de autori, un procent de 20,38 % (42 de autori) se aflau sub influența alcoolului la momentul comiterii faptei.
Dintre autori, 2 persoane sunt de vârstă minoră, iar în ceea ce privește victimele, 13,67 % sunt minori ( 29 persoane).
Din situația statistică a I.P.J. Harghita consacrată violenței în familie, rezultă faptul că au fost emise în perioada de referință, de către polițiștii care au intervenit, 69 de ordine de protecție provizorii ( cu -9 ordine de protecție provizorii față de perioada anului anterior când au fost emise 78 de ordine de protecție provizorii). Din cele 69 de ordine de protecție provizorii, 68 au fost emise la solicitarea victimei și una la solicitarea altei persoane.
Deasemenea, din totalul acestora, 37 au fost emise în mediul urban, iar 32 au fost emise în mediul rural.
Din totalul de 69 de ordine de protecție provizorii emise, 57 au fost confirmate de către procurer iar în 12 situații procurorul de caz a dispus încetarea măsurilor de protecție de către procuror.
Deasemenea, din cele 69 de ordine de protecție provizorii emise, 19 au fost transformate în ordine de protecție (9 în mediul urban, iar 10 în mediul rural), ceea ce reprezintă un procent destul de mic, de 27,53%. În celelalte cazuri, fie procurorul a dat ordonanță de încetare a interdicțiilor la expirarea celor 5 zile, fie victimele au renunțat, în instanța de judecată, la solicitarea ordinului de protecție.
Principalele măsuri dispuse în ordinele de protecție provizorii au fost păstrarea unei distanțe minime obligatorii față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, evacuarea temporară a agresorului din locuința comună ( 17 cazuri) și montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere la agressor ( 10 cazuri) .
Au fost emise în cursul perioadei de către instanțele de judecată 48 de ordine de protecție ( în scădere comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior când s-au emis 55 de ordine de protecție), din care 19 provin din ordine de protecție provizorii, 46 fiind la solicitarea victimei, unul la solicitarea procurorului și unul la solicitarea altor instituții abilitate. Au fost semnalate în cursul primelor 6 luni ale anului 2025, 17 infracțiuni prevăzute de legea pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, cu +6 fapte față de perioada similară a anului 2024 ( Legea nr.217/2003) din care 12 cazuri au fost de nerespectare a obligațiilor dispuse în ordinele de protecție emise ( 6 în mediul urban și 6 în mediul rural, respectiv 5 cazuri de nerespectare a obligațiilor stabilite în ordinele de protecție provizorii ( toate în mediul rural).
Principalele măsuri dispuse în ordinele de protecție emise de instanțele de judecată au fost păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitate de învățământ a persoanei protejate și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima. La un ordin de protecție s-a dispus obligația agresorului de a purta un sistem electronic de supraveghere, pe raza municipiului Miercurea-Ciuc.
În ceea ce privește intervențiile la cazurile de violență domestică, în primul semestru al anului 2025 au fost efectuate 365 de intervenții ale polițiștilor la cazuri sesizate de violență domestică, din care 295 au fost sesizate prin SNUAU 112, respectiv 70 ca urmare a altor sesizări decât cele primite prin SNUAU 112.
Din totalul celor 295 de intervenții sesizate prin SNUAU 112, la 35,93% din cazuri (106 cazuri) a reieșit în urma completării formularului de evaluare, risc iminent că viața, integritatea fizică și/ sau psihică a persoanei să fie pusă în pericol. Din cele 106 cazuri cu risc, la un procent de 47,16 % ( 50 de situații) victima a refuzat emiterea ordinului de protecție provizoriu, respectiv la 52,83% din intervenții ( 56 de cazuri) victima a fost de acord cu emiterea ordinului de protecție provizoriu. Echipa mobilă prevăzută în O.M.M.J.S. nr.2525/2018 a fost solicitată la doar 3 cazuri sesizate prin SNUAU 112.
Din totalul celor 70 de intervenții sesizate prin alte modalități decât SNUAU 112, în 23 de cazuri ( 32,85%), a reieșit risc iminent, în urma completării formularului de evaluare a riscului și în 13 situații din cele cu risc a fost emis ordin de protecție provizoriu.
Echipa mobilă prevăzută în O.M.M.J.S. nr.2525/2018 a fost solicitată la doar un caz sesizat prin alte modalități decât SNUAU 112.
În semestrul I al anului 2025, pe raza județului Harghita, au fost comise 2 fapte de omor circumscrise violenței domestice.
În continuare, ca parte a demersurilor întreprinse la nivel instituțional pentru menținerea climatului optim de siguranță publică, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita vor acționa conforn prevederilor legale pentru gestionarea corespunzătoare a cazurilor de violență domestică sesizate, astfel încât să fie prevenite evenimentele cu impact negativ asupra vieții și integrității persoanei.
Astfel, la data de 01.08.2025 la nivel național s-a implementat o nouă metodologie privind supravegherea respectării măsurilor dispuse prin ordinele de protecție provizorii, ordinele de protecție și ordinele europene de protecție, precum și de gestionare a stărilor conflictuale din sfera violenței domestice, de către structurile Poliției Române.
În contextul emiterii noii metodologii,se va acționa pentru :
- intensificarea activităților de verificare, la fața locului, de către polițiști, a modului de respectare a măsurilor prevăzute în ordinele de protecție provizorii, ordinele de protecție și ordinele europene de protecție ;
- intensificarea colaborării cu autoritățile publice cu atribuții legale în gestionarea fenomentului ( autorități locale, Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului etc. ) și organizațiile neguvernamentale implicate în derularea de proiecte și programe de asistență a victimelor violenței domestice ;
- monitorizarea relației conflictuale dintre agresor și victimă, în cazurile sesizate în care nu a fost emis ordin de protecție provizoriu, inclusiv prin efectuarea periodică de verificări la fața locului ;
- dezvoltarea de aplicații în care să fie introduse datele privind cazurile de violență domestică, ca instrument de lucru util polițiștilor care sunt desemnați pentru gestionarea acestora.
În ceea ce privește domeniul de activitate al deșeurilor și al protecției mediului, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, prin Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, sunt efectuate activități de prevenire, verificare și control referitoare la regimul contravențional și penal, la protecția mediului, produselor de protecția plantelor și a deșeurilor periculoase și nepericuloase. Scopul activităților este reprezentat de îmbunătățirea siguranței și sănătății cetățenilor, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională în domeniul de referință, protecția plantelor și a mediului, precum și a modului, respectiv a condițiilor de efectuare a operațiunilor cu deșeuri și substanțe periculoase pe raza județului Harghita.
Astfel, în perioada 01.01.2025-31.07.2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, au fost efectuate 44 controale și verificări în teren, împreună cu personal de specialitate din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Harghita, Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita și Oficiului Fitosanitar Harghita.
În urma activităților de verificare și control, au fost înregistrate 5 dosare penale, respectiv 3 dosare penale pentru infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 ( în cadrul cărora s-a indisponibilizat cantitatea de 11 kilograme și 3 litri de produse de protecția plantelor cu data de valabilitate expirată ) și 2 dosare penale pentru infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 92/2021 (în care a fost indisponibilizată cantitatea de 5 litri si 64 kg. deșeuri periculoase, pentru care se va dispune eliminarea legală a acestora pe cheltuiala poluatorului ).
In prezent, la nivelul judetului Harghita este in desfasurare planul national de actiune privind deseurile periculoase, in care se efectueaza verificari pe raza de competenta privind regimul deseurilor periculoase, a depozitarii si eliminarii acestora, activitate care se desfasoara in colaborare cu speciașiști din cadrul Garzii Nationale de Mediu – Comisariatul judetean Harghita .






