15 Octombrie 2025Sursa: IPJ HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Polițiștii, alături de elevi, pentru un mediu școlar sigur și responsabil

Astăzi, 15 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier și Postului de Poliție Corund au fost prezenți la un eveniment de amploare, desfășurat în localitatea Corund, la care au participat peste 450 de elevi de liceu și gimnaziu, părinți, cadre didactice și reprezentanți ai comunității locale.

Activitatea a avut ca temă principală folosirea trotinetelor electrice de către minori, context în care polițiștii au prezentat reglementările legislative referitoare la utilizarea acestor mijloace de transport, subliniind importanța respectării normelor rutiere pentru prevenirea accidentelor.

De asemenea, au fost discutate consecințele traficului și consumului de substanțe interzise, aceste activități fiind desfășurate în cadrul campaniei „Dă-ți jos masca!”, elevii fiind încurajați să adopte comportamente responsabile și să spună „nu” tentațiilor care le pot afecta viitorul.

În paralel, polițiști de la Siguranță Școlară, Serviciul Rutier și ai Postului de Poliție Rurală Corund au desfășurat activități educativ-preventive cu elevii din clasele primare, la o altă unitate de învățământ din aceeași localitate, având ca teme principale: necesitatea cunoașterii regulilor de circulație, în calitate de pietoni și bicicliști, adoptarea unor comportamente responsabile la școală, pe stradă și acasă, în vederea prevenirii unor situații negative în care pot fi implicați minorii.

Discuțiile au fost interactive, iar elevilor le-au fost oferite exemple concrete privind consecințele faptelor comise cu violență, precum și modalitățile prin care pot cere ajutor.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul proiectului aflat în derulare, „Scoate violența școlară din anonimat”, parte a campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”, derulat de polițiști în unitățile de învățământ din județ.

Prin intermediul acestor activități, elevii au înțeles ce înseamnă alegerea responsabilă a deciziilor și importanța unei atitudini respectuoase, bazate pe încredere și toleranță.

 

 

Galerie foto