COMUNICAT DE PRESĂ
Polițiștii de la siguranță școlară au desfășurat activități informative în Miercurea-Ciuc
Astăzi, 8 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Siguranța Școlară au desfășurat mai multe activități preventive și informativ-educative în trei unități de învățământ din municipiul Miercurea-Ciuc, în cadrul campaniilor:
„ Scoate violența școlară din anonimat”
„Selfie pe tren nu ia like-uri, ia vieți”
„Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”
La activități au participat peste 700 de persoane, dintre care aproximativ 600 elevi și 120 cadre didactice.
Pe parcursul activităților, elevii au fost informați despre necesitatea adoptării unor atitudini tolerante și de respect, atât la școală, cât și acasă sau în grupurile de prieteni, despre importanța sesizării oricăror forme de violență și comportamente antisociale, precum și despre riscurile la care se expun atunci când încearcă să-și sporească popularitatea sau simpatia celorlalți prin acțiuni iresponsabile.
Polițiștii recomandă adoptarea unor atitudini responsabile, de acceptare și toleranță, pentru ca mediul școlar să devină unul sigur și plăcut pentru elevi.






