COMUNICAT DE PRESĂ
Polițiștii harghiteni, alături de copii și tineri în taberele de vară: prevenire, educație și siguranță
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au desfășurat, în ultima săptămână, mai multe activități preventive și educative dedicate copiilor și tinerilor, în diferite tabere organizate în județ.
Astfel, în tabere internaționale și naționale derulate la Izvoare, Băile Homorod, Secuieni și Eliseni, polițiștii s-au întâlnit cu sute de copii și tineri din România, Ungaria, Slovacia, Cehia și Serbia, beneficiari ai caselor de tip familial, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, dar și participanți la schimburi de experiență internaționale organizate prin programul Erasmus, unde au desfășurat activități de informare și prevenire pe teme de actualitate și interes.
Subiectele abordate au vizat prevenirea consumului de substanțe interzise, combaterea violenței, răspunderea penală a minorilor, siguranța în mediul online, drepturile și obligațiile potrivit vârstei, precum și riscurile asociate traficului de persoane.
Prin discuții interactive, ateliere și activități adaptate fiecărei grupe de vârstă, polițiștii au transmis celor peste 260 de beneficiari ai activităților — elevi, cadre didactice, organizatori și însoțitori — mesaje clare despre importanța respectării legii, a comunicării și a sprijinului reciproc, subliniind că siguranța începe cu educația și implicarea fiecărei persoane.
Aceste activități au fost desfășurate în cadrul campaniilor „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.” și „Dorințe împlinite la vârste potrivite”.
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita va continua să fie prezent în mijlocul copiilor și tinerilor pe toată perioada vacanței de vară, contribuind astfel la formarea unor comportamente mai responsabile și mai informate.









