23 Iulie 2025Sursa: I.P.J. HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Măsuri de ordine și siguranță la Tusvanyos 2025

Și în acest an, în perioada 22-27 iulie, în stațiunea Băile Tușnad, se desfășoară ”Universitatea de vară și tabăra studențească ”Tusványos”.

Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, alături de celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, acționează cu efective sporite la acest eveniment, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice a participanților.

Polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale, precum și din alte structuri operative, sunt mobilizați pentru prevenirea, combaterea și descurajarea faptelor antisociale, menținerea climatului de siguranță și gestionarea eficientă a eventualelor situații de risc.

Scopul nostru este ca toți participanții să se bucure de evenimentele cultural-artistice, conferințele și activitățile din cadrul taberei, în condiții de siguranță.

Pentru a avea parte de momente frumoase în cadrul evenimentului,  recomandăm tuturor participanților:

-să manifeste un comportament civilizat și responsabil;
-să respecte indicațiile forțelor de ordine, iar în cazul în care se deplasează cu autoturismul la eveniment, să parcheze doar în locurile special amenajate;
-să nu lase la vedere, în autoturismele parcate, bunuri de valoare, genți, portofele, poșete etc.;
- să se deplaseze doar pe trasee cunoscute sau sigure, atunci când sunt pietoni;
- să nu consume băuturi alcoolice sau substanțe interzise dacă intenționează să conducă autovehicule;
- să nu dețină, comercializeze sau consume droguri;
-să supravegheze copiii, persoanele în vârstă, animalelele de companie  și bunurile personale;
- să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice, împuterniciţii acestora sau organele de ordine;
-să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a taberei;
-să nu introducă sau să aibă, în timpul adunărilor publice, arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente;
-să părăsească imediat adunările publice sau locul unde acestea se desfăşoară, când au fost somaţi de către organizatori, împuterniciţii acestora sau organele de ordine.

În caz de nevoie, participanții pot apela numărul unic de urgență 112 sau se pot adresa celui mai apropiat echipaj de ordine publică.

Polițiștii urează tuturor participanților la eveniment să aibă parte de momente frumoase, fără incidente nedorite.