08 Iulie 2025Sursa: IPJ HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Siguranța nu ia vacanță - polițiștii harghiteni prezenți la o tabara de vară din Harghita-Băi

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei ai Serviciul Rutier, continuă seria activităților dedicate copiilor, desfășurate într-un cadru relaxat, specific vacanței de vară. Acțiunea a avut loc astăzi, în Harghita Băi și i-a adus pe oamenii legii alături de aproximativ 40 de copii, cu vârste între 9 și 10 ani, participanți la o tabără de vară. Scopul principal al acestei inițiative a fost creșterea gradului de siguranță personală și rutieră a celor mici.

Pe parcursul întâlnirii, polițiștii au folosit jocuri educative, discuții interactive și multă creativitate pentru a le explica copiilor cât de important este să respecte regulile de circulație, indiferent dacă sunt pietoni sau bicicliști. De asemenea, le-au fost transmise și câteva reguli simple pentru a fi în siguranță atunci când pleacă în vacanță cu părinții: să nu se îndepărteze de aceștia, să le spună mereu unde merg și să nu accepte daruri sau bani de la persoane necunoscute.

Activitatea s-a desfășurat într-un mod plăcut și interactiv, iar polițiștii au reușit, printr-o abordare adaptată copiilor, să transmită mesaje importante privind siguranța lor de zi cu zi.

 

 

 

 

 

Galerie foto