04 Iunie 2025Sursa: IPJ HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Polițiștii harghiteni, alături de elevi, pentru un mediu școlar sigur

În zilele de 3 și 4 iunie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat mai multe activități preventive și de informare în unități de învățământ din municipiile Gheorgheni și Miercurea Ciuc.

Aceste acțiuni fac parte din campania națională „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, precum și din proiectul local „Adevărul despre droguri”.

Întâlnirile dintre polițiști și elevi au avut ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța semnalării faptelor de violență — fie că este vorba despre bullying sau cyberbullying — și prevenirea consumului de droguri, produse din tutun, băuturi energizante, precum și a portului fără drept de obiecte interzise.

De asemenea, polițiștii le-au explicat tinerilor ce consecințe pot avea faptele care încalcă legea, fiind subliniate aspecte legate de răspunderea contravențională și penală, în funcție de gravitatea fiecărei acțiuni.

Peste 320 de elevi și cadre didactice au beneficiat de aceste activități, primind informații utile, dar și exemple concrete întâlnite în activitatea profesională a polițiștilor.

Totodată, tinerii au fost îndrumați să utilizeze, ori de câte ori este nevoie, linia telefonică School Hub, destinată sprijinirii elevilor, profesorilor și părinților în identificarea și soluționarea problemelor legate de siguranța școlară.

Polițiștii le-au transmis elevilor și cadrelor didactice că a cere ajutor nu este o slăbiciune, ci un act de curaj.

 

Galerie foto