COMUNICAT DE PRESĂ
ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT –,,SĂPTĂMÂNA ȘCOALĂ ÎN SIGURANȚĂ”-19-25 mai 2025
Joi și vineri, 15 și 16 mai 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat mai multe activități preventive și de informare în unități de învățământ din municipiul Miercurea-Ciuc și din localitățile Praid și Feliceni.
Scopul acestor întâlniri cu elevii a fost acela de a preveni și descuraja comportamentele violente, atât din mediul școlar, cât și în cel online, precum și consumul de droguri, produse din tutun, alcool și băuturi energizante.
Cei aproximativ 480 de elevi și 65 de cadre didactice au fost informați cu privire la consecințele legale ale deținerii și portului de obiecte periculoase în incinta școlii, fiind prezentate aspecte legate de răspunderea contravențională sau penală în astfel de cazuri.
Totodată, polițiștii au abordat și alte subiecte de interes pentru elevi și profesori, precum delincvența juvenilă și modalitățile prin care elevii pot solicita ajutor în situații de vulnerabilitate sau pericol, dar și cum pot semnala cazurile de acest fel.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul campaniei naționale ,,Tăcerea e tot violență.Vocea ta e soluția” și a proiectelor locale ce vizează diminuarea fenomenului de violență în mediul școlar, dar și prevenirea consumului de droguri- ,,Adevărul despre droguri”.
De asemenea, polițiștii au reamintit participanților la activitate de existența unei linii de suport psihologic gratuită – SchoolHUB – dedicată elevilor, părinților și profesorilor care se confruntă cu violență fizică, bullying, anxietate sau alte forme de suferință psihologică în mediul școlar.
Persoanele care au nevoie de ajutor sau au fost martore la situații îngrijorătoare pot apela numărul de telefon: 0374.078.078.
Pentru informații suplimentare: e-mail: sigurantascolara@politiaromana.ro
Activitățile polițiștilor vor continua zilnic în intervalul 19-25 mai 2025, pentru a susține educația în vederea formării unor comportamente preventive în rândul elevilor, în contextul desfășurării evenimentului ,,Săptămâna Școala în Siguranță”, demers inițiat la nivel național de Poliția Română - Direcția Siguranță Școlară.







