16 Mai 2025Sursa: IPJ HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere – Inițiative educaționale și preventive în județul Harghita

Inspectoratul de Poliție Județean Harghita marchează Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere, eveniment desfășurat la nivel național în perioada 19-25 mai 2025.

La nivelul județului, campania a fost prefațată printr-o activitate desfășurată astăzi, 15 mai a.c., la Școala Gimnazială „Martonffi János” din orașul Vlăhița.

Evenimentul a cuprins două componente: una practică – dirijarea traficului pietonal în zona școlii împreună cu elevii din cadrul patrulei școlare – și una teoretică, în cadrul căreia polițiștii au susținut o prezentare interactivă despre importanța respectării regulilor de circulație.

La întâlnirea cu elevii a participat și adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, comisar-șef de poliție Nica Nicolae, care i-a încurajat pe elevi să devină exemple de comportament preventiv în rândul colegilor și familiilor lor.

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii vor desfășura o serie de activități cu caracter informativ și practic, adresate tuturor participanților la trafic – de la pietoni și bicicliști, până la conducători auto și pasageri.

Programul include:

-prezentări și ateliere educaționale în școli și licee;

-acțiuni preventive desfășurate în trafic, în zonele cu risc ridicat de accidente;

-sesiuni de instruire pentru bicicliști, pietoni și utilizatori de trotinete, privind respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament tolerant și responsabil în trafic.

Campania are ca obiectiv formarea unui comportament rutier responsabil și reducerea riscului de accidente, în special în rândul tinerilor, precum și promovarea unui climat de siguranță în comunitate.

Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere – Viața are prioritate.