15 Aprilie 2025Sursa: IPJ HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Informare pentru proprietarii sau deținătorii temporari de câini

Polițiștii din cadrul I.P.J. Harghita – Biroul pentru Protecția Animalelor informează deținătorii de câini cu privire la obligațiile legale care le revin, conform reglementărilor în vigoare.

Astfel, potrivit Normelor metodologice din 7 ianuarie 2014 pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, proprietarii de câini au următoarele obligații:

1. Identificarea și înregistrarea câinilor în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (R.E.C.S.), în termen de 90 de zile de la fătare sau anterior vânzării, donării sau scoaterii acestora în spații publice.

2. În vederea înregistrării, proprietarii trebuie să solicite unui medic veterinar autorizat identificarea electronică a animalului (microcipare), efectuarea acțiunilor sanitar-veterinare obligatorii, înregistrarea în R.E.C.S., eliberarea carnetului de sănătate și, după caz, a pașaportului.

3. La deplasarea câinilor în spații publice pe teritoriul României, proprietarii trebuie să aibă asupra lor carnetul de sănătate, care să ateste efectuarea procedurilor sanitar-veterinare, precum și identificarea și înregistrarea animalului.

4. Pentru deplasările în afara țării, pe lângă cele menționate mai sus, este obligatorie deținerea pașaportului animalului.

5. Proprietarii sunt obligați să notifice medicul veterinar utilizator R.E.C.S. în termen de 7 zile cu privire la orice eveniment legat de animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariție, furt, donație sau deces.

6. În cazul decesului câinelui, proprietarul trebuie să solicite medicului veterinar ștergerea acestuia din registru și înscrierea decesului în carnetul de sănătate.

7. În situația vânzării sau donării unui câine, atât fostul, cât și noul proprietar au obligația de a solicita actualizarea datelor din R.E.C.S. privind schimbarea deținătorului și adresa acestuia.

8. Proprietarii trebuie să achite costurile aferente serviciilor de identificare, înregistrare și alte proceduri medicale prestate de cabinetele veterinare sau clinicile universitare.

9. În cazul găsirii unui câine pierdut, persoana care l-a găsit este obligată să anunțe cea mai apropiată secție de poliție sau serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân, organizat la nivelul unității administrativ-teritoriale unde a fost găsit câinele, pentru identificarea și anunțarea proprietarului.

 Atenție!

Neîndeplinirea obligației de identificare a câinilor prin microcipare sau printr-un alt mijloc de identificare stabilit de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. constituie contravenție, conform art. 14 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 155/2001, și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.