COMUNICAT DE PRESĂ
Activitățile desfășurate de polițiștii harghiteni în minivacanța ocazionată de sărbătoarea Unirii Principatelor Române
Cu ocazia minivacanței, în care cetățenii au sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române, polițiști din structurile de ordine publică, polițiști rutieri, investigații criminale, precum și din cadrul altor structuri operative ale Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au acționat în permanență pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială, precum și pentru fluidizarea traficului, prevenirea accidentelor rutiere, depistarea conducătorilor auto predispuși să încalce reglementările legale în domeniu, dar și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Astfel, polițiștii au intervenit la peste 100 de evenimente, dintre care mai mult de 90 au fost sesizate de către cetățeni prin intermediul numărului unic de urgență 112, 9 dintre acestea având altă modalitate de informare, 54 fiind confirmate.
În această perioadă, polițiștii au constatat peste 30 de infracțiuni, pentru încălcări ale diverselor prevederi legislative, dintre acestea cele mai multe fiind înregistrate pentru abateri la regimul rutier; au aplicat aproximativ 130 de sancțiuni contravenționale, atât pentru nerespectarea legislației rutiere cât și pentru încălcări ale unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, sau alte abateri, în valoare totală de 90.188 de lei.
De asemenea, aceștia au reținut 16 de permise de conducere, dintre care 2 au fost reținute pentru depășirea limitei legale de viteză, 6 pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, iar 8 au fost reținute în urma constatării unor alte abateri la regimul rutier, în 9 cazuri fiind luată măsura complementară a retragerii certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat mai mult de 400 de persoane, au verificat 284 de autovehicule și au testat cu aparatele din dotare 200 de persoane.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita mulțumesc tuturor cetățenilor pentru spiritul civic manifestat și încrederea acordată, continuând să acționeze zilnic pentru siguranța cetățenilor.
Totodată, vă recomandăm să respectați legislația în vigoare, să manifestați responsabilitate și prudență în acțiunile pe care le întreprindeți și să solicitați sprijinul Poliției ori de câte ori vă găsiți în situații de necesitate, apelând numărul unic de urgență 112.






