10 Octombrie 2024Sursa: I.P.J. HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Conferință de presă desfășurată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita

La data de 9 octombrie 2024, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita a avut loc o conferință de presă.

În prezența jurnaliștilor acreditați pe lângă Inspectoratul de poliție Județean Harghita, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, comisar șef de poliție Iordan Mircea-Ștefan, împreună cu șeful Serviciului de Investigații Criminale, comisar șef de poliție Barut Dumitru Cezar și șeful Serviciului Cabinet, comisar șef de poliție Incze Miklos, a prezentat aspecte importante referitoare la dezvoltarea sistemului de monitorizare electronică prin includerea, în ansamblul supravegherii măsurilor de siguranță, a persoanelor  aflate în arest la domiciliu sau sub control judiciar  și activitățile realizate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita pentru depistarea persoanelor dispărute în perioada de la începutul anului 2024 și până la data de 30 septembrie.

 În ceea ce privește dezvoltarea sistemului de monitorizare electronică, a fost menționat faptul că la data de 01.01.2024, la nivelul județului Harghita, a fost operaționalizat Sistemul de Monitorizare Electronică, conceput inițial, conform prevederilor  Legii nr. 146/2021 și Hotărârii  Guvernului nr. 1025/2021, ca o soluție menită a da un plus de siguranță victimei actului de violență domestică, prin montarea de dispozitive electronice de supraveghere asupra persoanei identificate ca autor al actului în cauză, denumită generic „ persoană supravegheată „. În cadrul aceleiași proceduri, victima actului de violență domestică, denumită generic „ persoană protejată „ primește un dispozitiv electronic, de regulă, un telefon mobil, pentru a putea fi contactată de organul de poliție competent. Din data de 01.10.2024, conform prevederilor Hotârârii Guvernului nr. 735/2024, această măsură de siguranță se aplică și persoanelor față de care instanța de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.   

Dispozitivele electronice montate persoanelor care fac obiectul acestor proceduri  sunt conectate la o aplicație gestionată de dispeceratul de urgență care funcționează la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, ce permite monitorizarea modului de respectare a prevederilor măsurilor de siguranță prevăzute de ordinul de protecție provizoriu emis de polițist, respectiv, ordinul de protecție emis de instanța de judecată, conform prevederilor Legii nr. 203/2017 precum și de măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar, dispusă de instanța de judecată.

   Elementele Sistemului de Monitorizare Electronică

   Sistemul de Monitorizare Electronică cuprinde 3 elemente esențiale :  

1)operator tehnic, reprezentat de polițiștii de ordine publică, investigații criminale și poliție transporturi,  care montează dispozitivele electronice asupra persoanelor supravegheate ( autor al actului de violență domestică sau persoana aflată în arest la domiciliu sau sub control judiciar ) și, în situațiile prevăzute de lege, procedează la demontarea acestuia. Totodată, în cazurile de violență domestică, operatorul tehnic înmânează un dispozitiv electronic pentru comunicare, persoanei protejate ;     

2) organ de supraveghere, reprezentat de polițiștii operatori ai dispeceratului de urgență care funcționează la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, care preiau datele transmise de operatorii tehnici cu prilejul montării dispozitivelor de supraveghere asupra persoanei supravegheate și înmânării dispozitivului electronic persoanei protejate și gestionează alertele generate de încălcare a obligațiilor/interdicțiilor ordinului de protecție/ ordinului de protecție provizoriu/măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar și nerespectarea regulilor privind portul și întreținerea dispozitivului de monitorizare purtat de persoana supravegheată precum și polițiștii care periodic, efectuează verificări cu privire la respectarea regulilor privind purtarea acestuia; 

3) organ de ordine publică, respective echipajele de poliție, jandarmerie și poliție locală ( în unitățile administrative-teritoriale în care acestea funcționează ) care intervin, la fața locului, sesizate fiind de organul de supraveghere, în situații de alerte generate de  încălcare a prevederilor ordinului de protecție/ ordinului de protecție provizoriu/măsurii arestului la domiciliu/controlului judiciar/controlului judiciar pe cauțiune și nerespectarea regulilor privind portul și întreținerea dispozitivului de monitorizare purtat de persoana supravegheată.

     Funcționarea Sistemului de Monitorizare Electronică  

     Sistemul de Monitorizare Electronică funcționează astfel :   

1.În cazul primirii unei sesizări privind un eveniment care constă într-un act de violență domestică, polițiștii care intervin la fața locului, în funcție de situația constatată, conform prevederilor Legii nr. 217/2003, republicată, emit un ordin de protecție provizoriu, cu acordul victimei, prin care se prevede o distanță de siguranță care trebuie respectată de autorul actului, pentru o perioadă de 5 zile. În același timp, cu acordul victimei, polițiștii vor monta, dacă există condițiile tehnice necesare, inclusiv semnal radio în zona respectivă, un dispozitiv de monitorizare ( o brățară montată, de regulă, la picior și un telefon mobil) autorului faptei care devine astfel „ persoană supravegheată „. După montarea dispozitivului, se procedează la testarea acestuia spre a se constata dacă poate fi monitorizat prin echipamentele aferente dispeceratului de urgență.

În cazul în instanța a dispus măsura arestului la domiciliu inclusiv în ceea ce privește portul dispozitivului electronic de supraveghere, organul de supraveghere al poliției se deplasează în locația în care s-a stabilit executarea măsurii  și după verificarea existenței condițiilor tehnice necesare, procedează la montarea acesteia, persoanei față de care se aplică măsura în cauză, aceasta devenind „ persoană supravegheată „

În cazul în instanța a dispus măsura controlului de judiciar inclusiv în ceea ce privește portul dispozitivului electronic de supraveghere, organul de supraveghere al poliției procedează la invitarea persoanei la sediul unității de poliție, pentru montarea dispozitivului de supraveghere. Dacă persoana în cauză nu dă curs invitației, organul de supraveghere se deplasează în locația de domiciliu, și după verificarea existenței condițiilor tehnice necesare, procedează la montarea acesteia, persoanei față de care se aplică măsura în cauză, aceasta devenind, astfel, astfel „ persoană supravegheată „

În toate situațiile de mai sus, polițiștii completează, într-o fișă, următoarele date cu privire la persoana supravegheată :    numele și prenumele persoanei supravegheate, numele avute anterior, codul numeric personal, sexul, seria și numărul actului de identitate, numărul ordinului de protecție provizoriu/ordinului de protecție, măsurile care trebuie luate în cazul unei alerte. Fișa în cauză, însoțiță de o fotografie a persoanei supravegheate, se transmite, printr-un dispozitiv de transmisii date la distanță, inclusiv telefon mobil, la dispeceratul de urgență, în vederea implementării în aplicația Sistemul Informatic de Creare a Semnalărilor.  

2. În situația în care persoana supravegheată încalcă obligațiile/interdicțiile  prevăzute de ordinul de protecție provizoriu/ordinul de protecție/măsura controlului judiciar sau arestului la domiciliu, având dispozitivul asupra sa de monitorizare, încălcarea în sine este semnalată prin generarea unei alerte de apropiere.

În situația în care persoana supravegheată încalcă regulile privind privind portul și întreținerea dispozitivului de monitorizare, încălcarea în sine este semnalată prin generarea unei alerte de defecțiune.

În toate situațiile menționate, organul de supraveghere de la dispeceratul de urgență procedează la realizarea următoarelor acțiuni, în regim de urgență :  

- alertează echipajul de poliție poziționat cel mai aproape de locuința persoanei protejate, pe principiul „ cel mai apropiat organ de ordine intervine„. Dacă în momentul primirii alertei, nu este disponibil un echipaj de poliție poziționat aproape de locuința victimei, va contacta cel mai apropiat echipaj de jandarmerie sau de poliție locală ;   

- contactează persoana protejată, comunicându-i datele de localizare ale dispozitivului de monitorizare al persoanei supravegheate și îndrumând-o cu privire la adoptarea măsurilor necesare pentru propria-i protecție ;    

- în cazul încălcării măsurilor prevăzute de ordinul de protecție/ordinul de protecție provizoriu, contactează persoana supravegheată, solicitându-i să clarifice situația care face obiectul alertei și îndrumând-o cu privire la modul de acțiune ( să se prezinte la sediul celei mai apropiate unități de poliție sau să se deplaseze în alt loc precizat de organul de supraveghere), 

Există și posibilitatea ca alerta de defecțiune să fi survenit asupra dispozitivului de monitorizare fără ca persoana să fi efectuat vreo operațiune interzisă, context în care operatorul tehnic acționează pentru înlocuirea dispozivitului în cauză.    

Obligațiile persoanei supravegheate și sancțiuni

În situația generării unei alerte de apropiere, persoana supravegheată are următoarele obligații :  

            a) să se prezinte la cel mai apropiat organ de ordine publică aflat în serviciu;

            b) să contacteze telefonic organul de supraveghere şi să urmeze instrucţiunile acestuia;

            c) să se îndepărteze de persoana protejată, în cazul când i se aplică interdicțiile prevăzute de ordinul de protecție/ordinul de protecție provizioriu .

În situația generării unei alerte de defecțiune, persoana supravegheată are următoarele obligații

            a) să se prezinte la cel mai apropiat organ de ordine publică aflat în serviciu;

            b) să contacteze telefonic organul de supraveghere şi să urmeze instrucţiunile acestuia;

            c) după caz, să se îndepărteze de persoana protejată.

 În situația în care persoana supravegheată încalcă vrenuna din măsurile prevăzute în ordinal de protecție provizoriu/ordinul de protecție, conform art. 47 din Legea nr. 217/2003, republicată, fapta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.    ,

 În situația în care persoana supravegheată efectuează, cu intenție, activități care duc la distrugerea dispozitivului de supraveghere, conform art. 253, alin. (2^1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, fapta acestuia poate fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.   

Încetarea purtării dispozitivului electronic de supraveghere se realizează în următoarele situații :  

            - încetarea măsurii de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere dispuse prin ordin de protecție provizoriu, ordin de protecție sau ordin european de protecție;

            - încuviințarea părăsirii teritoriului naţional de către persoana supravegheată, în condițiile art. 9 alin. (2)-(4) din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică

            - perioada în care persoana supravegheată execută o măsură preventivă privativă de libertate, o pedeapsă, o măsură educativă privativă de libertate.

            - atunci când situația medicală a persoanei supravegheate impune, la solicitarea medicului

           - defecţiune

           - deces

           - altă situație.  

Semnificația Sistemului de Monitorizare Electronică

În contextul aspectelor sus prezentate, Sistemul de Monitorizare Electronică reprezintă o soluție legală, cu caracter tehnic, menită a conferi atât un plus de protecție victimelor violenței domestice, prin monitorizarea respectării măsurilor de siguranță prevăzute în ordinul de protecție/ordinul de protecție provizoriu și crearea premiselor pentru o intervenție promptă a resurselor specializate, respectiv a organelor de ordine, în situațiile punctuale de încălcare a măsurilor în siguranță cât și o garanție pentru desfășurarea în condiții optime a procesului penal și viabilitatea măsurilor restrictive de libertate dispuse de inculpați. 

Pe linia activităților realizate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita pentru depistarea persoanelor dispărute în perioada 01.01.-30.09.2024, a fost menționat faptul că potrivit regelementărilor legale, Poliția Română este instituția specializată a statului care exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății publice și private, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice. Astfel, în aplicarea acestor atribuții cu caracter general, Poliția Română, conform prevederilor art. 26, alin. ( 1), pct. 15) din Legea nr. 218/2002, Poliția Română desfășoară activități de depistare a persoanelor dispărute.

În acest context, în perioada 01.01.-30.09.2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, au fost sesizate 62 cazuri de dispariții de persoane, în cea mai mare parte acestea având loc pe fondul plecării voluntare de la locația de domiciliu/reședință/ședere sau de plasament.  Din totalul acestora, 25 cazuri se refereau la persoane minore, din care 22 fete și 3 băieți. Este de menționat, că în cazul a 6 persoane minore, toate fete, au existat, succesiv în cursul perioadei analizate, mai multe sesizări privind plecarea voluntară a acestora. 

Pentru soluționarea acestora cazuri, au fost angrenate resurse consistente atât din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Harghita cât și din cel al structurilor de cooperare ( Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita, Inspectoratul pentru Situații de Urgență OLTUL al Județului Harghita, Serviciul Județean de Salvamont etc. ), primind sprijin și de la cetățeniși autorități locale. În urma activităților desfășurate, s-a reușit depistarea a 60 din persoanele sesizate ca fiind dispărute.

Este de exemplificat cazul unei femei de 48 ani, din Suseni, cu privire la care s-a primit o sesizate referitoare la dispariția acesteia, care a fost localizată la 8 zile după începerea căutărilor.

Totodată, este de menționat situația unei minore, de 15 ani, din municipiul Toplița, cu privire la care în data de 29.09.2024, poliția a fost sesizată despre dispariția acesteia. În urma activităților desfășurate, minora a fost localizată și depistată a doua zi în localitatea Gherla, județul Cluj. În urma cercetărilor efectuate cu privire la plecarea voluntară a fetei, s-a constatat că aceasta a avut loc în contextul în care minora ar fi fost agresată, sexual, de câtre două persoane de sex masculin, alături de care locuia. În urma aspectelor constatate, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, cele două persoane fiind reținute pentru 24 ore. 

La finele perioadei analizate, în ceea ce privește persoanele semnalate ca fiind dispărute, rămân în lucru 2 persoane, din care un major și un minor.  

 Având în vedere faptul că protejarea vieții și libertăților fundamentale ale persoanei rămâne obiectivul prioritar al Poliției Române, în continuare  vor fi întreprinse demersurile necesare din competență, prevăzute de normele legale și procedurile legale, în vederea soluționării rapide, prompte, a fiecărei sesizări privind cazuri de persoane dispărute. Un rol important în acest sens revine participării cetățenilor, structurilor de cooperare, autorităților locale și organizațiilor non-guvernamentale în îndeplinirea, cu succes, a misiunilor desfășurate pentru localizarea și depistarea persoanelor dispărute.