COMUNICAT DE PRESĂ
RAZII ȘI MANDATE DE PERCHEZIȚIE PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII HARGHITENI, ÎN CADRUL UNEI ACȚIUNI CU FORȚE MĂRITE
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita împreună cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita continuă seria activităților în sistem integrat, de tip razie, de această dată în Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și în localitățile învecinate.
Aceste activități au drept scop prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență în stradă, combaterea fenomenelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, depistarea persoanelor care încalcă normele de circulație rutieră, precum și verificarea respectării, de către cetățeni, a legislației în domeniul protecției animalelor.
În cadrul acestor activități, polițiștii au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.








