04 Octombrie 2024Sursa: I.P.J. HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

REZULTATELE PERCHEZIȚIILOR PRIVIND NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR, ÎN JUDEȚUL HARGHITA

În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Harghita.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat, de la domiciliile celor percheziționați, 1 armă neletală, cu țeava  lungă  și 3 pistoale cu aer comprimat, calibru 4,5 mm., precum și 3.000 de bucăți muniție aferentă armelor ridicate, calibru 4,5 mm.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Galerie foto