COMUNICAT DE PRESĂ
Activități preventive desfășurate de polițiștii de la Siguranță Școlară
În cea de-a doua săptămână de școală, respectiv la data de 17 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți într-o unitate de învățământ din Odorheiu Secuiesc, unde, în prezența a 37 de elevi și trei cadre didactice, au desfășurat activități preventiv-educative și de informare cu privire la violența în rândul minorilor, în mediul școlar.
În cadrul acestei întâlniri, polițiștii le-au vorbit elevilor despre ce înseamnă violența, cum pot recunoaște, preveni și gestiona situațiile de conflict, dar și răspunderea penală a tinerilor care adoptă un astfel de comportament.
Totodată, polițiștii le-au recomadat celor prezenți să apeleze la respect și toleranță în relațiile cu prietenii, colegii și profesorii, în acest fel contribuind la crearea unui mediu sigur și armonios pentru toți școlarii.






