COMUNICAT DE PRESĂ
Activitățile preventive, ce vizeză petrecerea vacanței în siguranță și prevenirea plecărilor voluntare a tinerilor, desfășurate de polițiștii harghiteni în municipiul Miercurea-Ciuc
Campaniile denumite "Vacanță în siguranță" și "Plecatul de acasă nu e o soluție", aflate în plină desfășurare în această perioadă, au reprezentat motivul pentru care polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității s-au întâlnit cu tinerii aflați în instituțiile de ocrotire din municipiul Miercurea-Ciuc, la data de 21 august 2023.
Astfel, polițiștii au purtat discuții cu beneficiarii activității, ce a avut caracter preventiv, de educare și informare a tinerilor, despre importanța petrecerii unei vacanțe fără a se expune riscurilor ce ar putea constitui abateri sau încălcări ale normelor legislative.
Tinerilor prezenți le-a fost recomandat să adopte un comportament adecvat atât în centrele de care aparțin, în grupurile de prieteni sau colegi, cât și în societate, dar să conștientizeze și pericolele la care expun în momentul în care iau decizia de a pleca voluntar din centrele de ocrotire, fără a informa în prealabil persoanele responsabile, de acest lucru.
Pentru a preîntâmpina eventualele situații nedorite, polițiștii i-au sfătuit pe tineri să aleagă petrecerea timpului liber desfășurând activități recreative, să practice sportul, sau să aleagă hobby-uri care să le facă plăcere.
De asemenea, au fost îndemnați să sesizeze Poliția dacă se găsesc în situații vulnerabile sau de risc, ori sunt martori la săvârșirea de infracțiuni.
Activitățile de prevenire ale polițiștilor se desfășoară, la nivel național, în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului și Ambasada Statelor Unite ale Americii în România.






