COMUNICAT DE PRESĂ
Acțiuni ale polițiștilor harghiteni, pentru siguranța cetățenilor, au fost desfășurate pe tot parcursul zilelor libere
Pe parcursul zilelor libere, ocazionate de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, polițiștii au continuat activitățile de prevenire, combatere și descoperire a faptelor antisociale, în județul Harghita
În zonele rurale și urbane, polițiști de la mai multe structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au fost la datorie pentru a asigura un climat optim de ordine și siguranță pentru cetățeni.
Între 12-15 august 2023, aproximativ 300 de polițiști s-au asigurat ca cetățenii să își petreacă în liniște zilele libere.
Aceștia au constatat 22 de infracțiun: 5 de natură judiciară, 7 la regimul circulației și 10 alte tipuri de infracțiuni și au aplicat 176 de sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 167 pentru abateri la regimul rutier și 6 pentru încălcari ale altor acte normative, acestea însumând o valoare totală de 124.095 de lei.
În cadrul activităților au fost verificate 694 de vehicule și au fost legitimate 1.047 de persoane, 494 au fost testate cu aparatul alcooltest, iar 33 cu aparatul drug-test.
De asemenea, polițiștii au reținut 15 permise de conducere, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 2 pentru depășirea limitei admise de viteză, 10 pentru diferite alte abateri și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.
Activitățile preventive desfășurate în perioada de referință au avut ca scop informarea cetățenilor cu privire la modificările legislative conform cărora persoana care conduce un autovehicul sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului și produce un accident de circulație în urma căruia se înregistrează decesul victimei, va fi condamnată la închisoare cu executare.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea menținerii unui climat optim de siguranță publică, în beneficiul cetățenilor și al comunității.






