27 Iulie 2023Sursa: I.P.J. HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Taberele din județ vizitate de polițiștii de la Siguranță Școlară   

E vremea vacanței, e vremea taberelor și a distracției.

În județul Harghita, în luna iulie se desfășoară mai multe tabere, pe diverse teme și activități, care adună tineri din mai multe județe.

De la tabere numite “Viața la țară”, tebere de dans sau chiar tabere la care participă tineri din alte țări, activitățile recreative sunt principalul obiectiv al organizatorilor.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au profitat de ocazie și au inițiat și organizat întrevederi cu tinerii prezenți la aceste tabere, pentru informarea cu privire la fenomenul de cyber-bullying cuprins, în Campania “CE împart cu tine, NU îți aparține”, care se află în plină desfășurare, pentru prevenirea, conștientizarea riscurilor, a vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește violarea vieții private.

Astfel, pe parcursul a trei zile, respectiv 24, 25 și 26 iulie a.c, în care polițiștii s-au întâlnit cu aproximativ 70 de participanți din tabere organizate la Zetea, Izvoru Mureșului și Lunca de Jos, teme precum: dezvoltarea responsabilității față de peopria persoană și față de ceilalți, efectele agresiunii de tip cyber-bullying, dar și răspunderea penală a minorilor, au trezit un real interes în rândul tinerilor care au participat activ la discuții.