COMUNICAT DE PRESĂ
Dacă e vară e vacanță!
Dacă e vacanță e tabără!
Dacă e tabără e educație și informație!
Timp de două zile, respectiv 12 și 13 iulie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au inițiat și desfășurat întâlniri cu tinerii prezenți în cadrul a două tabere, organizate la două unități de învățământ din localitățile Bancu și Cozmeni.
Astfel, ieri, 12 iulie a.c. participanții la tabăra de limba engleză au fost informați cu privire la consumul de substanțe licite și ilicite, consecințele unor astfel de alegeri nesănătoase, atât din punct de vedere legal cât și al relațiilor cu membrii familiei, prieteni sau colegi.
Azi, 13 iulie a.c., oamenii legii s-au deplasat în localitatea Cozmeni pentru a se întâlni cu minorii care participă la tabăra de limba română, acestora fiindu-le aduse la cunoștință informații despre cyberbullying, forme ale fenomenului, cum poate fi prevenit, unde pot solicita ajutor cei care se consideră victime ale bullyingu-lui și cyberbullying-ului, dar și răspunderea penală a minorilor.
Chiar dacă preocupările elevilor aflați în taberele de vară sunt legate de diferite alte activități, acțiunile preventiv-educative desfășurate de către polițiști au stârnit interesul celor aproximativ 50 de beneficiari care au participat interactiv la discuții, manifestând deschidere față de toate temele abordate.
Campania „CE împart cu tine, NU îți aparține” va continua pe toată perioada vacanței de vară, scopul oamenilor legii fiind informarea unui număr cât mai mare de persoane cu privire la vulnerabilitățile din mediul social și virtual.






