COMUNICAT DE PRESĂ
Internetul a devenit un aspect aproape indispensabil vieții contemporane, dar accesul la mediul virtual vine la pachet și cu anumite riscuri.
Astfel, pe lângă facilitarea desfășurării anumitor activități și metodele de fraudare au devenit din ce în ce mai răspândite și mai diversificate.
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita aduce la cunoștința cetățenilor apariția diverselor platforme, care, sub pretextul unor câștiguri financiare substanțiale, prin achiziționarea și investirea în acțiuni, obligațiuni, active financiare sau monede virtuale, se solicită plata unor diverse sume de bani. În urma acestor viramente, persoanele dornice de câștiguri substanțiale și rapide, transferă sume de bani importante și ajung la un moment dat să nu poată retrage sumele investite și să fie victime ale unor fraude.
Cele mai cunoscute platforme de acest gen sunt: CERTAINVEST- (http://certainvest.io/), GISCAPITAL ( https://giscapital.co, https://giscapital.word, https://g-c.trade), TRUST LION (https://ltrust.trade/, https://trustlion.pro), CLAIR CAPITAL LTD (http://clair.capital, https://clairtrade.pro/), MERRICKS INVEST ( https://mericksinvest.cc), TRADE UNION (https://trade-union.pro/), IMPORT CAPITAL (https://importcapital.co/), INFLUX FINANCE (https://influxfinance.pro), METEOR TRADE (https://meteortrade.co, https://meteortrade.pro), WIZZ CAPITAL (https://my.wizzcapital.net).
Pentru a nu fi înșelați și a preîntâmpina situații neplăcute, în urma cărora să vă pierdeți banii, polițiștii vă recomandă:
- nu accesați link-urile, de pe platformele de socializare, care vă promit câștiguri mari de bani într-un termen scurt de timp;
- nu comunicați și nu întrețineți o relaționare cu “reprezentanții” acestor platforme care se autoproclamă “analişti financiari”, indiferent de insistenţa lor (nenumărate telefoane) şi presiunile pe care le fac asupra dumneavoastră să investiţi;
- informați-vă despre “platforma de tranzacţionare” înainte de a porni asemenea investiţie. O simplă accesare a motoarelor de căutare vă va ajuta să faceţi diferenţa între o companie/platformă reală şi una fictivă, dar veţi găsi relatări ale victimelor înşelăciunilor;
- nu transmiteți date personale, date despre conurile bancare, copii ale documentelor personale, carduri bancare sau orice alte acte;
- cererea din partea „analiștilor financiari ” a instalării/utilizării unor aplicații (de ex. AnyDesk) este primul semn de suspiciune care ar trebui să ridice întrebări cu privire la platforma în cauză, instalând această aplicaţie dumneavoastră nu faceţi altceva decât să cedaţi accesul la datele din telefoanele, tabletele, laptopul dumneavoastră acestor persoane;
- să nu vă încredeți în câștigurile promise ( exemplu: 20% pe zi, 15% - saptămână), întrucât ele sunt doar un mijloc prin care persoanele vătămate sunt atrase să investească, aceste marje de câştig fiind aproape imposibile;






