COMUNICAT DE PRESĂ DIN 21 DECEMBRIE 2022
Controalele polițiștilor continuă
La data de 19 și 20 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică ai Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au continuat seria activităților de verificare și control la societăți comerciale unde sunt exploatate jocurile de noroc, la operatorii economici cu suprafața mai mare de 500 de mp. din Municipiul Miercurea-Ciuc.
În urma acțiunii au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în cuantum total de
15.000 ron, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012.
”Sărbători în Siguranță” asigurate de polițiști
În perioada cuprinsă între 28 noiembrie 2022 - 6 ianuarie 2023, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita se desfășoară campania de prevenire a victimizării persoanelor, numită:”Sărbători în Siguranță” ce are drept scop creșterea gradului de siguranță a populației în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității specifice sărbătorilor de iarnă, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și prevenirea faptelor de natură contravențională și penală la regimul articolelor pirotehnice.
În acest sens se vor desfășura activități informativ-preventive în spații publice, unități de învățământ și/sau alte medii identificate, de polițiștii din structurile de analiză și prevenire a criminalității în diferite zone în care pot fi identificate persoane din categoria celor vulnerabile.






