05 Decembrie 2025Sursa: I.P.J. HARGHITA

ATENȚIE LA ARTICOLELE PIROTEHNICE ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ!

Acțiunile de control privind regimul articolelor pirotehnice se desfășoară, în această perioadă,  și în județul Harghita, în cadrul planului național de măsuri PIROTEHNIC. Măsurile sunt gestionate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, care coordonează verificările la nivel județean.

 

Scopul principal al acestor acțiuni este creșterea siguranței cetățenilor, prin prevenirea, identificarea și combaterea evenimentelor generate de nerespectarea prevederilor legale privind deținerea, comercializarea, transferul, depozitarea, importul, utilizarea și manipularea articolelor pirotehnice.

Totodată, se urmărește conștientizarea populației cu privire la riscurile și consecințele utilizării articolelor pirotehnice ilegale, precum și importanța respectării legislației în domeniu.

 

Începând cu 9 august 2025, au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, prin Legea nr. 92/2025. Acestea stabilesc reguli clare privind deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice, având ca prioritate siguranța publică și prevenirea incidentelor.

 

Cele mai relevante prevederi:

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (ex.: artificii de brad, focuri și bețișoare bengale, pocnitori pentru petreceri, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonante, scântei, pocnitori cu confetti, bobițe explozive etc.) prezintă un risc scăzut la utilizare și pot fi comercializate doar persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

 

Clasificarea articolelor pirotehnice, în funcție de utilizare și risc:

a) articole pirotehnice de divertisment (F1, F2, F3, F4);

b) articole pirotehnice de scenă (T1, T2);

c) alte articole pirotehnice (P1, P2).

Articole pirotehnice de divertisment:

F1 – risc foarte scăzut, nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spații restrânse și chiar în interiorul locuințelor (ex.: pocnitori cu confetti, bobițe explozive).

F2 – risc scăzut, nivel redus de zgomot, destinate utilizării în exterior, în spații restrânse (ex.: petarde, baterii și combinații, focuri bengale).

F3 – risc mediu, destinate utilizării în exterior, în spații deschise vaste, cu nivel de zgomot nedăunător sănătății (ex.: roți zburătoare, baterii de artificii de putere medie).

F4 – risc ridicat, articole de uz profesional, utilizate exclusiv de pirotehnicieni (ex.: mine, candele romane, jerbe, rachete).

 

Articolele din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 nu pot fi comercializate persoanelor fizice pentru uz personal, deoarece prezintă un grad ridicat de pericol (explozie, răniri grave, incendii, distrugeri materiale).

 

Potrivit art. 31 din Legea nr. 126/1995, articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripționate în limba română categoria, instrucțiunile de utilizare, termenul de garanție și avertismentele privind riscurile asociate păstrării, depozitării, manipulării sau folosirii.

Persoanele fizice sau juridice care utilizează articole pirotehnice de divertisment au obligația de a lua măsuri pentru protejarea persoanelor, bunurilor, animalelor și mediului.

Persoanele care produc, dețin, transferă, importă sau comercializează articole pirotehnice, precum și cele care le folosesc în scopuri tehnice, trebuie să obțină autorizație de la Inspectoratul Teritorial de Muncă și de la Inspectoratul de Poliție Județean, în funcție de activitate.

Doar persoanele juridice autorizate pot deține și comercializa articole pirotehnice, în limitele categoriei pentru care au primit autorizație.

Persoanele fizice pot deține și utiliza pe tot parcursul anului doar articole din categoria F1, fără drept de producere, import sau comercializare.

 

Organizarea de jocuri pirotehnice cu articole din categoriile F2, F3 și F4 este permisă doar cu: acordul primăriei, avizul inspectoratului pentru situații de urgență Harghita și avizul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.

 

Modificările legislative urmăresc: prevenirea incidentelor care afectează ordinea și siguranța publică (răniri, incendii, distrugeri), informarea corectă a populației privind achiziția și utilizarea exclusiv a articolelor permise, precum și conștientizarea riscurilor asociate utilizării greșite sau comercializării ilegale.

Polițiștii atrag atenția asupra consecințelor folosirii articolelor pirotehnice în mod ilegal sau iresponsabil și recomandă prudență inclusiv în cazul ofertelor online, care pot fi tentante, dar nu întotdeauna legale sau sigure.

Totodată, aceștia reamintesc că, în urma modificărilor legislative din 2025, este interzisă prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea, depozitarea, distrugerea, comercializarea și folosirea articolelor pirotehnice din categoria P1, acestea reprezentând până recent majoritatea produselor puse în vânzare.

 

Pentru siguranța personală și a celor din jur, polițiștii harghiteni vă recomandă următoarele:

✔  evitați achiziționarea articolelor pirotehnice din surse neautorizate, inclusiv online;

✔ nu permiteți accesul minorilor la astfel de materiale;

✔ folosiți doar produse legale, inscripționate în limba română, cu instrucțiuni și termen de garanție;

✔ nu modificați și nu manevrați articole deteriorate sau neexplodate;

✔ respectați distanțele de siguranță și evitați utilizarea în zone aglomerate sau în apropierea surselor inflamabile, inclusiv benzinării;

✔ sesizați imediat Poliția în cazul comercializării ilegale sau utilizării improprii a articolelor pirotehnice.