05 Februarie 2026Sursa: I.P.J. HARGHITA

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR HARGHITENI: APROAPE 180 DE SANCȚIUNI ȘI PESTE 111 MC DE LEMN CONFISCAȚI

La data de 4 februarie 2026, în intervalul orar 09:00–15:00, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au desfășurat o acțiune cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic, verificarea respectării prevederilor legale privind sistemele de securitate, creșterea gradului de siguranță rutieră, precum și combaterea faptelor antisociale care afectează ordinea și siguranța publică.

 

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, precum și efective ale Poliției Municipiului Miercurea-Ciuc, Poliției Orașului Bălan și Poliției Stațiunii Băile Tușnad. Totodată, acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Registrului Auto Român, precum și al specialiștilor din domeniul silvic.

 

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 169 de persoane, au verificat 152 de autovehicule și au testat cu aparatul etilotest 27 de conducători auto. De asemenea, au fost efectuate controale la 9 societăți comerciale pe linia respectării prevederilor H.G. nr. 301/2012 privind sistemele de securitate, la 6 agenți de pază și la 2 operatori economici cu obiect de activitate în domeniul silvic.

 

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 178 de sancțiuni contravenționale, dintre care 161 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 13 sancțiuni pentru nerespectarea H.G. nr. 301/2012, 2 sancțiuni conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 2 sancțiuni pentru nerespectarea Legii 61/1991. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de aproximativ 172.000 de lei.

 

Totodată, a fost dispusă confiscarea a 111.55 metri cubi de material lemnos, în valoare estimată de 26.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 certificate de înmatriculare și 3 permise de conducere.

 

Exemplu relevant:

În urma unui control efectuat la un operator economic, polițiștii, împreună cu specialiștii silvici, au identificat și confiscat 48.82 de metri cubi de lemn rotund, esență rășinoasă, deținuți fără documente legale de proveniență. În acest caz, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010. De asemenea, polițiștii, împreună cu specialiștii silvici, au mai confiscat un volum de 62,72 mc lemn foc specia fag, care nu se regăsea în depozit ca urmare a comparării stocurilor scriptice cu cele faptice. Și în această situație a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Harghita va continua organizarea unor astfel de acțiuni și în perioada următoare, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul județului.