Î/Șef serviciu

Comisar de poliţie

Anton Andrei-Daniel

Telefoane:
0266-205.137.

email: economic [at] hr.politiaromana.ro

Atribuții:

  • efectuarea de acte premergătoare în baza actelor normative în vigoare cu privire la sesizări, cereri sau reclamații ce au ca obiect încălcările de lege în domeniul economic-financiar sau bancar și soluționarea acestora în baza materialului probator administrat;
  • efectuarea actelor de cercetare penală în dosarele penale ce au ca obiect criminalitatea economico-financiară;
  • realizează actele de urmărire penală stabilite de către procuror prin rezoluțiile de delegare date în dosarele al căror obiect îl constituie faptele penale din competența exclusivă a acestuia;
  • verifică informațiile obținute prin mijloace proprii în procesul muncii, precum și cele primite de la alte structuri informative cu care cooperează sau colaborează, în vederea prevenirii și combaterii fraudelor economice, dispunând în funcție de rezultatul verificărilor, măsurile legale ce se impun;
  •  în vederea cunoașterii fenomenului infracțional din sectoare, linii de muncă și medii de interes polițienesc, organizează și realizează activitatea de culegere a informațiilor pentru asigurarea prevenirii și descoperirii infracțiunilor, respectiv identificarea mijloacelor de probă în dosarele penale;