14 Noiembrie 2017Sursa: I.P.J. Harghita

O persoană de 34 ani din Toplița a fost depistată de polițiști în timp ce conducea un autovehicul, cu o concentrație de 0.63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      În data de 13.11.2017, ora 20.55, un echipaj rutier de la Poliția municipiului Toplița a oprit, pentru efectuarea unui control, autoutilitara condusă de C.V.S., de 34 ani, din Toplița. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constat că persoana respectivă avea o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița.