I.P.J. HARGHITA

Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2020:186.######

DOSAR NR. #####/3/2019

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.####

Şedinţa publică din data de 10.09.2020

Completul constituit din:

PREŞEDINTE: ####### ####### #######

JUDECĂTOR: ####### ######## #####

JUDECĂTOR: ######-######### ####

GREFIER: ####### #######

Pe rol se află spre soluţionare recursul formulat de recurenţii - pârâţi INSPECTORATUL DE POLIŢIE ###, INSPECTORATUL DE POLIŢIE DOLJ, INSPECTORATUL DE POLIŢIE GORJ, INSPECTORATUL DE POLIŢIE ###### şi INSPECTORATUL DE POLIŢIE HARGHITA, împotriva sentinţei civile nr. ####/29.11.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SINDICATUL POLIŢIŞTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”, în cauza având ca obiect „comunicare informaţii de interes public”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, în ordinea listei, a răspuns recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie ###, prin consilier juridic ##### ##### ########, cu delegaţie pe care o depune la dosar şi intimatul-reclamant prin avocat ##### #######, cu împuternicire avocaţială pe care o depune la dosar, lipsind recurenţii-pârâţi Inspectoratul de Poliţie Dolj, Inspectoratul de Poliţie Gorj, Inspectoratul de Poliţie ###### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Curtea observă că prin întâmpinarea depusă la recursurile formulate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita s-a invocat excepţia nulităţii acestor recursuri şi, din oficiu, invocă excepţia tardivităţii recursurilor formulate de Inspectoratul de Poliţie Harghita şi Inspectoratul de Poliţie ###.

Nefiind formulate cereri prealabile, Curtea acordă cuvântul asupra probelor.

Reprezentanţii recurentului-pârât Inspectoratul de Poliţie ### şi al intimatului – reclamant solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Curtea constată că nu au fost depuse înscrisuri noi în calea de atac şi acordă cuvântul asupra excepţiei tardivităţii recursurilor formulate de Inspectoratul de Poliţie ### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita.

Reprezentantul recurentului-pârât Inspectoratul de Poliţie ### solicită respingerea excepţiei tardivităţii cu privire la recursul formulat de către instituţie. În ce priveşte excepţia tardivităţii recursului formulat de Inspectoratul de Poliţie Harghita, lasă soluţia la aprecierea instanţei.

Apărătorul intimatului-reclamant solicită admiterea excepţiei tardivităţii recursurilor formulate de recurenţii-pârâţi Inspectoratul de Poliţie ### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita şi să se constată că aceste recursuri au fost tardiv formulate.

Curtea acordă cuvântul asupra excepţiei nulităţii recursurilor formulate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita.

Apărătorul intimatului-reclamant apreciază că recursurile formulate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita sunt nule, dat fiind că se invocă dispoziţiile Legii contenciosului administrativ raportat la art. 488 C. proc. civ., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 544/2001, art. 20 prevăzând calea de atac. Din perspectiva art. 489 alin.1 C.proc.civ., apreciază că recursurile formulate sunt nule.

Reprezentantul recurentului-pârât Inspectoratul de Poliţie ### lasă la aprecierea instanţei soluţia cu privire la excepţia nulităţii recursurilor formulate de Inspectoratul de Poliţie Harghita şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean ######.

Curtea acordă cuvântul asupra recursului formulat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###.

Reprezentantul recurentului-pârât Inspectoratul de Poliţie ### solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Apreciază că instituţia a dat curs favorabil solicitării reclamantului răspunzând la toate întrebările punctual, în mod concret, instanţa de fond în mod greşit admiţând acţiunea. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului formulat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean ### apreciind că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, concluzionând că nu s-au răspuns întrebărilor Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul”, ce vizau drepturi salariale.

Curtea acordă cuvântul asupra recursurilor formulate de recurenţii-pârâţi Inspectoratul de Poliţie Dolj, Inspectoratul de Poliţie Gorj, Inspectoratul de Poliţie ###### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita.

Reprezentantul recurentului-pârât Inspectoratul de Poliţie ### lasă la aprecierea instanţei soluţia cu privire la recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Inspectoratul de Poliţie Dolj, Inspectoratul de Poliţie Gorj, Inspectoratul de Poliţie ###### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita.

Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursurilor formulate de către recurenţii-pârâţi Inspectoratul de Poliţie Dolj, Inspectoratul de Poliţie Gorj, Inspectoratul de Poliţie ###### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita, subliniind aspectul că motivele invocate sunt identice cu cele invocate de Inspectoratul de Poliţie ###### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita, soluţia instanţei de fond fiind corectă, temeinică şi legală. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, sens în care depune la dosar Ordin simplu CEC Bank.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A

Deliberând, constată:

Prin sentinţa civilă nr. ####/29.11.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. #####/3/2019 a fost admisă în parte plângerea formulată de reclamantul SINDICATUL POLITISTILOR DIN ROMANIA "DIAMANTUL" în contradictoriu cu pârâtele INSPECTORATUL DE POLIŢIE ###, INSPECTORATUL DE POLIŢIE DOLJ, INSPECTORATUL DE POLIŢIE GORJ, INSPECTORATUL DE POLIŢIE ###### şi INSPECTORATUL DE POLIŢIE HARGHITA, în sensul că au fost obligate pârâtele ca, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să comunice reclamantului întocmai şi integral informaţiile de interes public solicitate prin cererea trimisă prin e-mail nr. 182/NC/13.06.2019, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului daune morale în valoare de 1.000 lei, fiecare, pentru vătămarea dreptului sindicatului reclamant de acces la informaţii de interes public, au fost obligate pârâtele să publice şi să menţină hotărârea instanţei, timp de 30 de zile calendaristice, pe paginile oficiale de internet ale pârâtelor, ca reparaţie morală nepatrimonială pentru lezarea dreptului sindicatului reclamant de acces la informaţii de interes public, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin cererea nr. 182/NC/13.06.2019, reclamantul a solicitat pârâţilor să comunice următoarele informaţii de interes public:

1. Ce reprezintă elementul „valoare funcţie” din programul informatic de salarizare al MAI şi cum influenţează calculul salariului lunar al poliţiştilor.

2. La ce dată a fost introdus elementul „valoare funcţie” în programul informatic de salarizare al MAI.

3. Care a fost actul administrativ de dispoziţie prin care s-a dispus introducerea acestui element în programul informatic de salarizare şi să se comunice copie de pe actul respectiv.

4. Care este formula de calcul pentru expresia „valoare funcţie” din programul informatic de salarizare al MAI şi care sunt normele juridice valabile care prevăd formula de calcul respectivă.

5. Dacă este adevărat că cuantumul elementului „valoare funcţie” existent în programul informatic de salarizare al MAI rezultă din înmulţirea unui coeficient de ierarhizare al funcţiei prevăzut în anexa 1 la OG 38/2003, cu valoarea sectorială de referinţă 197,33 lei introdusă prin OG nr. 8/2008.

6. Dacă în perioada 1 ianuarie 2019 – prezent, programul informatic de salarizare a folosit VRS 197,33 lei pentru calcularea cuantumului elementului „valoare funcţie” şi pentru calcularea salariului de grad profesional al poliţiştilor.

7. Dacă formula de calcul a elementului „valoare funcţie” din programul informatic de salarizare este identică cu formula de calcul a „salariului pentru funcţia îndeplinită” (element din salarizarea poliţiştilor prevăzut în legislaţia de salarizare de la nivelul anului 2019) şi cu formula de calcul a salariului de funcţie din fişa de pensie ce se întocmeşte la încetarea raportului de serviciu al unui poliţist, cu drept la pensie.

Tribunalul a reţinut că prin răspunsurile (f. 30, 57, 66, 99) formulate de pârâţi acestei cereri a reclamantului nu s-au oferit răspunsuri concrete celor 7 întrebări mai sus redate, ci pârâtele au transmis o expunere a evoluţiei legislative şi o interpretare a normelor legale incidente în materia salarizării poliţiştilor.

În drept, tribunalul a avut în vedere art. 1,2,7,12,22 din Legea nr. 544/2001, art. 31 (Dreptul la informaţie) din Constituţia României, principiul transparenţei, principiul aplicării unitare, şi principiul asigurării dreptului cetăţenilor şi societăţii civile de a monitoriza activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice şi folosirea resurselor financiare publice.

Raportând prevederile legale incidente la circumstanţele speţei, reţinând că reclamantul a solicitat pârâţilor informaţii izvorâte din activitatea acestuia, referitoare la programul informatic de salarizare al MAI utilizat în cadrul instituţiilor pârâte, fiindu-le astfel solicitate pârâţilor informaţii de interes public, în accepţiunea dată de lege (art. 2 din Legea nr. 544/2001), luând act că pârâtele, instituţii publice în accepţiunea legii, răspunsurile comunicate reclamantului (f. 30, 57, 66, 99) nu au oferit răspunsuri concrete celor 7 întrebări cuprinse în cererea nr. 182/NC/13.06.2019, Tribunalul a constatat că reclamantul s-a adresat în mod întemeiat instanţei de contencios administrativ în condiţiile prescrise de art. 22 din Legea nr. 544/2001, legea specială privind liberul acces la informaţiile de interes public.

În consecinţă, Tribunalul constată că refuzul pârâtelor de a comunica reclamantului informaţiile solicitate nu este justificat, astfel că a admis în acest sens plângerea întemeiată pe prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001.

Raportat la prevederile art. 18 alin. 1 şi 6 din Legea nr. 554/2004, pârâtele au fost obligate să comunice reclamantului întocmai şi integral informaţiile de interes public solicitate prin cererea trimisă prin e-mail nr. 182/NC/13.06.2019, iar faţă de prevederile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reţinând că reclamantul nu a invocat şi nu a justificat urgenţa deosebită a cererii care să impună îndeplinirea obligaţiei într-un termen mai scurt, tribunalul a stabilit că pârâtele urmează să îşi îndeplinească obligaţia de comunicare a informaţiilor în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 18 alin. 6 şi art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de dispoziţiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 şi art. 22 alin. 2 din Legea nr. 544/2001, reţinând că refuzul pârâtelor de a comunica reclamantului informaţiile solicitate nu este justificat, în temeiul acestei fapte ilicite, Tribunalul a constatat că se justifică angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor la finele căreia se impune obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului moral produs reclamantului.

Tribunalul a arătat că potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, reclamantul s-a adresat pârâtelor prin cererea nr. 182/NC/13.06.2019, iar în acest context, reclamantul a primit nu răspunsuri concrete, punctuale la cele 7 întrebări concise adresate, ci o prezentare a legislaţiei incidente în domeniul salarizării poliţiştilor.

În aceste condiţii, Tribunalul a constatat că sustragerea instituţiilor pârâte de la obligaţia de a oferi reclamantului acces liber la informaţiile de interes public solicitate a provocat reclamantului sindicat frustrarea imposibilităţii de realizare a drepturilor membrilor de sindicat, fiind afectată astfel chiar substanţa dreptului de asociere.

Tribunalul a constatat îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale (art. 1349), respectiv săvârşirea de către pârâte a unei fapte ilicite reprezentate de omisiunea de a oferi reclamantului informaţiile de interes public solicitate, faptă ilicită ce a produs reclamantului vătămarea dreptului de acces liber la informaţiile de interes public, vătămarea fundamentului existenţei sale (dreptul de asociere), precum şi frustrarea imposibilităţii de realizare a intereselor membrilor care au ales crearea şi susţinerea Sindicatului.

Acest prejudiciu moral se solicită şi se impune a fi acoperit prin obligarea pârâtelor la plata daunelor morale. Cu privire la cuantumul daunelor morale, instanţa a avut în vedere ca acesta să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.

În contextul celor de mai sus, statuând în echitate, reţinând că reclamantul a solicitat cu titlul de daune morale suma de 1.000 lei de la fiecare inspectorat pârât, Tribunalul a apreciat că suma de 1.000 lei din partea fiecărui pârât este aptă să îndeplinească rolul scontat al acordării daunelor morale.

Pentru aceste motive, Tribunalul a obligat pârâtele să plătească reclamantului daune morale în valoare de 1.000 lei, fiecare, pentru vătămarea dreptului sindicatului reclamant de acces la informaţii de interes public.

În temeiul art. 253 alin. 3 lit. a, coroborat cu art. 257 din Codul civil, instanţa de fond a constată întemeiat şi al treilea punct din petitul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care a obligat pârâtele să publice şi să menţină hotărârea instanţei, timp de 30 de zile calendaristice, pe paginile oficiale de internet ale pârâtelor, ca reparaţie morală nepatrimonială pentru lezarea dreptului sindicatului reclamant de acces la informaţii de interes public.

Având în vedere caracterul accesoriu al capătului de cerere referitor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 30 alin. 4 C.pr.civ. şi art. 453 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată deoarece pentru ca partea care a câştigat procesul să obţină rambursarea cheltuielilor de judecată, aceasta trebuie să probeze caracterul real, necesar şi rezonabil al cheltuielilor solicitate. Tribunalul a reţinut că cererea formulată de reclamant era scutită de taxă de timbru (art. 22 din Legea nr. 544/2001) şi că reclamantul nu a depus niciun document justificativ din care să rezulte că a efectuat în mod real cheltuieli în legătură şi / sau în timpul prezentului litigiu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, Inspectoratul de Poliţie Judeţean ######, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, Inspectoratul de Poliţie Judeţean ### şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita.

Prin recursul formulat de I.P.J. Dolj s-a susţinut că sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti este netemeinica si nelegală, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv pentru care, în temeiul art. 488 alin. 1, pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicită casarea acesteia şi, după reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea recursului formulat de I.P.J Dolj, pentru următoarele motive:

Prima instanţă a apreciat în mod greşit faptul că reclamantul nu a primit răspunsuri concrete, punctuale la cele 7 întrebări concise adresate, ci o prezentare a legislaţiei incidente in domeniul salarizării poliţiştilor.

Învederează ca IPJ Dolj este simplu utilizator al programului MAISAL, programul aparţinând Ministerului Afacerilor Interne.

Ministerul Afacerilor Interne a elaborat norme metodologice de utilizare a aplicaţiei si explicaţii tehnice ale aplicaţiei informatice, caz in care doar Ministerul Afacerilor Interne poate furniza informaţiile tehnice referitoare la aplicaţia MAISAL, întrucât I.P.J Dolj este doar utilizatorul acestei aplicaţii.

Mai mult, acesta aplicaţie informatica este dezvoltata in conformitate cu atribuţiile legal stabilite, pe baza legislaţiei specifice sistemului de apărare, ordine publica si securitate naționala, sens in care doar Ministrul Afacerilor Interne poate furniza informaţiile solicitate de reclamant.

Învederează faptul ca solicitările înaintate de reclamant au fost trimise spre competentă soluţionare Compartimentului Relaţii Publice-Presa din cadrul Serviciului Cabinet care au pus la dispoziţie informaţiile publice solicitate de reclamant prin adresa nr.2537/12.07.2019, deţinute la nivelul unităţii.

Reclamantul se plânge de refuzul paratului de a-i comunica informaţiile de interes public, invocând prevederile Legii nr.554/2004.

Arată faptul ca informaţiile solicitate au fost cerute Serviciului Financiar din cadrul I.P.J Dolj care a pus la dispoziţie Serviciului Cabinet informațiile sub numărul #########.07.2019, răspuns pe care îl înaintează în copie.

Arată faptul ca I.P.J. Dolj a răspuns la cererea reclamantului, acesta a primit răspuns la cele solicitate prin adresa nr.2537/12.07.2019.

Rezulta ca nu poate fi vorba de refuzul de a răspunde, de vreme ce reclamantul a primit răspuns la cele solicitate.

Menţionează faptul ca Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public cu modificările si completările ulterioare stabileşte obligaţia autorităților/instituţiilor publice de a pune la dispoziţie informaţiile existente in materialitatea lor, si nu aceea de a prelucra anumite date pentru a obţine ca produs final informaţiile in forma solicitata.

In aceste sens, aminteşte Decizia nr. ######### a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a reținut ca: „Legea nr.544/2001 nu impune nici unei instituţii sa prelucreze informaţiile deţinute pentru a furniza celor interesaţi un fel de statistici « a la carte » ci se refera doar la furnizarea informaţiilor in forma in care sunt deţinute de instituţie. Interpretarea contrara ar face ca activitatea de furnizare de informaţii sa devină mult prea împovărătoare pentru instituţia publica, fără nicio justificare in scopul pentru care a fost reglementat liberul acces al cetăţenilor la informaţiilor de interes public, întrucât s-ar ajunge ca orice persoana sa poată solicita instituţiilor publice efectuarea de studii mai mult sau mai puţin complexe cu privire la informaţiile pe care acestea le deţin intr-o forma bruta”.

Referitor la plata sumei de 1000 lei daune morale arată faptul ca în mod eronat instanţa de fond a reținut faptul ca sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea de către parate a unei fapte ilicite, reprezentate de omisiunea de a oferi reclamantului informaţiile de interes public solicitate, fapta ilicita ce a produs reclamantului vătămarea dreptului de acces liber la informaţiile de interes public, vătămarea fundamentului existentei sale, precum si frustrarea imposibilităţii de realizare a intereselor membrilor care au ales crearea si susţinerea Sindicatului.

Acest prejudiciu moral se solicita si se impune a fi acoperit prin obligarea paratului la plata daunelor morale.

Instanţa in mod eronat mai retine faptul ca spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, in privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, in raport de consecinţele suferite de partea vătămată, va aprecia o anumita suma globala care sa compenseze prejudiciul moral cauzat.

Instituţia recurentă considera ca reclamantul nu face dovada prejudiciului suferit, limitându-se la a solicita o sumă care include presupusele daune morale, fără a specifica în mod concret care sunt criteriile de evaluare a acestora, tocmai pentru ca instanţa să poată aprecia cu privire la temeinicia celor învederate şi întinderea presupusului prejudiciu.

Conform jurisprudenţei în materie (Decizia ICCJ nr. 2356/20.04.2011), prejudiciul moral constă în atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă culpa autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătură de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Despăgubirile băneşti acordate pentru daunele morale constau într-o sumă necesară şi suficientă pentru a procura persoanei în cauză satisfacţii de ordin moral, susceptibile să înlocuiască valoarea de care a fost privată şi pentru repunerea ei într-o situaţie similară celei avute anterior.

De asemenea, s-a statuat că este greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate „în lipsa oricărui element probator” şi „fără nicio motivare”.

Astfel, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Civilă , prin Decizia civilă nr. ####/2000, a statuat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii, apare însă necesar ca cel ce pretind daunele morale să producă argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituţie, i-au fost afectate, urmând ca în funcţie de aceste argumente să se poată evalua despăgubirile ce urmează să compenseze prejudiciul suferit.

O interpretare contrară ar lăsa câmp nelimitat de acţiune subiectivismului, hazardului şi arbitrariului, ceea ce este, desigur, inadmisibil.

Precizează că răspunderea civilă pentru fapta proprie este instituită de art. 1357 şi urm. Cod civil, care constituie temeiul pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale:

- existenţa unui prejudiciu;

- existenţa unei fapte ilicite;

- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

- existenţa vinovăţiei.

Apreciază că nici una din condiţiile stabilite de Codul civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, pentru următoarele considerente:

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană. După cum se poate observa din lecturarea acţiunii formulate, rezultă că prejudiciul nu este sigur, cert (adică să se fi produs şi să poată fi dovedit), determinat direct şi actual.

Cu privire la existenţa faptei ilicite, aceasta poate atrage răspunderea civilă delictuală numai dacă cel care a săvârşit-o a nesocotit dreptul subiectiv ocrotit şi recunoscut unei persoane şi în acelaşi timp încalcă dreptul obiectiv, respectiv normele de drept care aveau rolul să apere dreptul subiectiv şi care au fost încălcate. Caracterul ilicit rezultă fie din împrejurarea că fapta este interzisă de lege, fie că nu s-a respectat o anumită obligaţie impusă de lege, ceea ce nu este cazul în situaţia recurentei.

In acest sens invocă prevederile art. 1364 C.Civ. potrivit cărora cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.

Nu se poate reţine nici existenţa legăturii de cauzalitate între prejudiciu şi fapta reclamată ca ilicită, întrucât aşa cum a menţionat anterior, nu există nici prejudiciu dovedit şi nici fapta ilicită în sensul angajării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 1357 si urm. din Cod civil.

Astfel, deşi reclamantul susţine că i-a fost vătămat dreptul de acces la informaţii de interes public, considerăm că această susţinere este neîntemeiată si nu este în măsură să dovedească lezarea unor drepturi sau valori, deoarece instituţia recurentă i-a comunicat răspunsul la cele solicitate.

De asemenea invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul Poliţiştilor din Romania ’’Diamantul”, pentru următoarele considerente:

Conform art.28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, „Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.

Prin urmare, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 28 din Legea 62/2011, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă şi au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului Poliţiştilor din Romania ’’Diamantul” şi respingerea acţiunii pentru acest considerent.

În drept invocă prevederile art. 488 alin. 1, pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În temeiul art. 223 din C.proc.civ., solicită judecarea cauzei şi în lipsă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###### a formulat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, respectiv art. 20 din Legea nr. 554/2004, recurs , prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul Poliţiştilor din Romania ’’Diamantul”, pentru următoarele motive:

Conform art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, „Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1). organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.”

In prezenta cauză, sindicatul nu a introdus acţiunea în numele sau pentru nici un membru de sindicat, astfel încât apreciază că nu există persoane vătămate în drepturile sale, prevăzute de Legea nr. 544/2001 şi, totodată, acţiunea nu priveşte drepturile membrilor acesteia, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă si contractele individuale de muncă, precum si din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###### a mai susţinut că instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv pentru care, în temeiul art. 488, alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicită casarea acesteia şi reţinând cauza spre rejudecare, admiterea recursului, pentru următoarele motive:

Prima instanţă a constatat in mod greşit faptul că reclamantul nu a primit răspunsuri concrete/punctuale la cele 7 întrebări adresate, ci o prezentare a legislaţiei incidente in domeniul salarizării poliţiştilor.

Învederează ca Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###### este simplu utilizator al programului MAISAL, programul aparținând Ministerului Afacerilor Interne.

Mai mult, acesta aplicaţie informatica este dezvoltata in conformitate cu atribuţiile legal stabilite, pe baza legislaţiei specifice sistemului de apărare, ordine publica si securitate naționala (de altfel expusă si în răspunsul formulat de către instituţia noastră organizaţiei sindicale).

Reclamantul-intimat susţine faptul că a existat un refuz din partea Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###### de a-i comunica informaţiile de interes public, invocând prevederile Lg.554/2004.

Învederează faptul că solicitarea nr. 182/NC/13.06.2019 a fost primită de către instituţie în data de 13.06.2019, pe adresa de e-mail ###########################, aspect ce reiese din confirmarea de primire emisă de I.P.J. ######.

Prin aceeaşi confirmare de primire, I.P.J. ###### a comunicat sindicatului faptul că răspunsul va fi transmis în termen de 30 de zile de la data înregistrării, întrucât solicitarea necesită efectuarea unor verificări şi activităţi de documentare extinse (conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. ######## coroborat cu art.16 din H.G. nr. 123/2002 ).

Responsabilul cu Legea ######## din cadrul I.P.J. ###### a solicitat un punct de vedere, cu privire la petiţia menţionată, structurii financiare din cadrul I.P.J. ######, întrucât datele ce urmau a fi comunicate prezintă caracter financiar-contabil (astfel cum rezultă din adresa 219367/IAM/l 8.06.2019).

Urmare a acestei solicitări Structura Financiar a răspuns tuturor punctelor cuprinse în adresa nr. 182/NC/13.06.2019 (astfel cum rezultă din adresa nr. 14702/MIR/10.07.2019), iar responsabilul cu Legea ######## din cadrul I.P.J. ###### formulat răspunsul complet către organizaţia sindicală.

Răspunsul I.P.J. ###### a fost expediat în termenul legal prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, iar acesta cuprinde răspunsuri la fiecare punct din cadrul solicitării nr. 182/NC/l 3.06.2019.

Rezultă ca nu poate fi vorba de refuzul I.P.J. ###### de a răspunde, de vreme ce reclamantul a primit răspuns la cele solicitate.

Menţionează faptul ca Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public cu modificările si completările ulterioare stabileşte obligaţia autorităţilor/instituţiilor publice de a pune la dispoziţie informaţiile existente in materialitatea lor, si nu aceea de a prelucra anumite date pentru a obţine ca produs final informaţiile in forma solicitata.

In aceste sens, aminteşte Decizia nr. ######### a Curţii de Apel Bucureşti, citată anterior şi de IPJ Dolj.

Referitor la daunele morale în sumă de 1000 lei, solicitate de organizaţia sindicală arătă faptul ca, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut ca sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea de către parate a unei fapte ilicite reprezentate de omisiunea de a oferi reclamantului informaţiile de interes public solicitate, faptă ilicită ce a produs reclamantului vătămarea dreptului de acces liber la informaţiile de interes public, vătămarea fundamentului existentei sale, precum si frustrarea imposibilităţii de realizare a intereselor membrilor care au ales crearea si susţinerea Sindicalului.

Acest prejudiciu moral se solicită a fi acoperit prin obligarea paratului la plata daunelor morale.

Instanţa in mod eronat mai retine faptul că spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, in privinţa daunelor morale un se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, in raport de consecinţele suferite de partea vătămata, va aprecia o anumita suma globala care sa compenseze prejudiciul moral cauzat.

Răspunderea civilă pentru fapta proprie este instituită de art. 1357 şi urm. Cod civil, care constituie temeiul pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale:

- existenţa unui prejudiciu;

- existenţa unei fapte ilicite;

- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

- existenţa vinovăţiei.

Apreciază că nici una din condiţiile stabilite de Codul civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită pentru următoarele considerente:

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană . După cum se poate observa din lecturarea acţiunii formulate, rezultă că prejudiciul nu este sigur, cert ( adică să se fi produs şi să poată fi dovedit), determinat direct şi actual.

In acest sens înţelege sa invoce prevederile art. 1364 C.Civ. potrivit cărora cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.

Nu se poate reţine nici existenţa legăturii de cauzalitate între prejudiciu şi fapta reclamată ca ilicită, întrucât nu există nici prejudiciu dovedit şi nici fapta ilicită în sensul angajării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 1357 si urm. din Cod civil.

Astfel, deşi reclamantul susţine că i-a fost vătămat dreptul de acces la informaţii de interes public, consideră că această susţinere este neîntemeiată si nu este în măsură să dovedească lezarea unor drepturi sau valori, deoarece instituţia i-a comunicat răspunsul la cele solicitate.

Intr-un subsidiar îndepărtat, în condiţiile în care instanţa ar considera totuşi că există o faptă ilicită, instituţia consideră că reclamantul nu face dovada prejudiciului suferit, limitându-se la a solicita o sumă care include presupusele daune morale, fără a specifica în mod concret care sunt criteriile de evaluare a acestora, tocmai pentru ca instanţa să poată aprecia cu privire la temeinicia celor învederate şi întinderea presupusului prejudiciu.

De asemenea, s-a statuat că este greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate „în lipsa oricărui element probator” şi „fără nicio motivare”.

Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii, apare însă necesar ca cel ce pretinde daunele morale să producă argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituţie, i-au fost afectate, urmând ca în funcţie de aceste argumente să se poată evalua despăgubirile ce urmează să compenseze prejudiciul suferit.

O interpretare contrară ar lăsa câmp nelimitat de acţiune subiectivismului, hazardului şi arbitrariului, ceea ce este, desigur, inadmisibilă.

Cu privire la solicitarea organizaţiei sindicale de a obliga instituţia la publicarea şi menţinerea hotărârii instanţei, timp de 30 de zile calendaristice, pe paginile oficiale de internet, arată faptul că, în contextul tuturor aspectelor sus-menţionate, şi această cerere apare ca neîntemeiată.

În consecinţă, având în vedere toate cele mai sus indicate, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate si, rejudecând litigiul în fond, admiterea excepţiei invocate si respingerea cererii reclamanţilor, ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) C. proc. civ., solicită judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului instituţiei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a formulat recurs, arătând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, având în vedere următoarele motive:

Pentru a admite primul capăt de cerere al acţiunii, instanţa s-a rezumat la a arăta faptul că „prin răspunsurile formulate de pârâţi acestei cereri a reclamantului nu s-au oferit răspunsuri concrete celor 7 întrebări mai sus redate ci pârâtele au transmis o expunere a evoluţiei legislative şi o interpretare a normelor legale incidente în materia salarizării poliţiştilor.( pagina nr. 2 a hotărârii atacate).

Aceeaşi argumentare sumară este reiterată de instanţă, în termeni asemănători, în cuprinsul motivării în drept a hotărârii, la pagina 4 („răspunsurile comunicate reclamantului nu au oferit răspunsuri concrete celor 7 întrebări cuprinse în cererea nr. 182/NC/13.06.2019”) şi la pagina 6 a acesteia („reclamantul a primit nu răspunsuri concrete, punctuale la cele 7 întrebări concise adresate, ci o prezentare a legislaţiei incidente în domeniul salarizării poliţiştilor”).

Recurentul este de părere că, procedând în acest mod, instanţa a pronunţat o soluţie nelegală, făcând o interpretare şi o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 544/2001, combinat cu art.2 lit.b din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public.

Potrivit art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 544/2001, „orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public”, iar „autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal”.

Art. 2 lit.a din acelaşi act normativ defineşte informaţia de interes public ca reprezentând „orice informaţie care priveşte activităţile sau rezulta din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei”.

Faţă de modul în care este definită informaţia de interes public, instanţa de judecată trebuia să verifice dacă informaţiile solicitate de reclamant privesc activităţile sau rezultă din activităţile celor 5 pârâte.

Or, toate cele 7 solicitări ale reclamantului-intimat se referă aspecte legate de modul în care a fost configurat elementul ’’valoare funcţie” în aplicaţia informatică pentru salarizare MAISal, proiectată şi realizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi nu la nivelul unităţilor teritoriale de poliţie, în scopul stabilirii şi calculului salariilor sau a drepturilor băneşti cuvenite personalului Ministerului Afacerilor Interne.

În răspunsul transmis intimatului-reclamant (pe pagina nr. 2), instituţia recurentă a învederat atât aspectul menţionat, cât şi faptul că, „în considerarea competenţelor legal stabilite, Direcţia Generală Financiară (care face parte din aparatul central al Ministerul Afacerilor Interne) proiectează şi realizează aplicaţiile pentru toate domeniile de activitate, inclusiv pentru drepturi salariale...”

În consecinţă, informaţiile referitoare la configurarea elementului ’’valoare funcţie” rezultă din activitatea de proiectare şi realizare a aplicaţiei informatice destinată stabilirii şi calculării drepturilor salariale, desfăşurată de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Financiară şi nu din activitatea de utilizare a respectivei aplicaţii, desfăşurată la nivelul fiecăreia dintre unităţile subordonate Ministerului Afacerilor Interne.

Aşadar, în privinţa MAISal, puteau constitui informaţii de interes public, prin raportare la inspectoratele judeţene de poliţie, doar datele referitoare la modalitatea de utilizare practică a aplicaţiei şi nu cele privind crearea, dezvoltarea sau modificarea acesteia.

Cu titlu de exemplu, arată faptul că I.P.J. Gorj nu are cum să deţină informaţii cu privire la data la care Ministerul Afacerilor Interne a introdus elementul ’’valoare funcţie” în programul informatic de salarizare al M.A.I. şi cu privire la eventuala emitere, tot la nivelul M.A.I. şi nu al I.P.J. Gorj, a vreunui act administrativ prin care să se fi dispus introducerea acestui element.

Concluzionând, este de părere că instanţa, fără a-şi motiva în vreun fel poziţia, a prezumat, cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6, alin. 1 şi 2 din Legea nr. 544/2001, combinat cu art. 2, lit. b din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, că informaţiile solicitate sunt informaţii de interes public ce pot fi obţinute de la pârâte (că ar privi sau că ar rezulta din activităţile celor cinci inspectorate de poliţie judeţene).

Sub un alt aspect, apreciind că „reclamantul a primit nu răspunsuri concrete, punctuale la cele 7 întrebări concise adresate, ci o prezentare a legislaţiei incidente în domeniul salarizării poliţiştilor”, instanţa de judecată a făcut, încă o dată, o greşită interpretare a prevederilor art. 6, alin. 2 din Legea nr. 544/2001, potrivit cărora „autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal”.

Textul menţionat nu interzice, în nici un caz, autorităţii publice să comunice informaţiile solicitate într-o modalitate nuanţată şi să transmită, alături de datele solicitate, explicaţiile pe care le consideră necesare, chiar dacă aceste explicaţii se referă la evoluţia cadrului normativ în materia salarizării poliţiştilor.

În speţă, astfel cum am arătat şi prin întâmpinarea formulată la prima instanţă, urmare solicitării intimatului-reclamant, I.P.J. Gorj a întocmit şi a comunicat adresa de răspuns nr. 70888 din 12.07.2019, în cuprinsul căreia a transmis informaţiile pe care le deţinea.

Aşadar, contrar celor reţinute de instanţa de judecată, alături de explicaţiile privind evoluţia cadrului normativ în materia salarizării poliţiştilor, I.P.J. Gorj a transmis şi informaţiile de interes public solicitate şi pe care le deţinea. Lecturarea răspunsului conduce, neîndoielnic, la această concluzie.

Sub acest aspect, cu titlu de exemplu, învederează următoarele: a)- prin cererea nr. 182/NC/2019, intimatul reclamant a solicitat să i se comunice „ce reprezintă elementul ’’valoare funcţie” din programul informatic de salarizare al M.A.I. şi cum influenţează calculul salariului lunar al poliţiştilor”;

-prin răspunsul nr. 70888/12.07.2019, I.P.J. Gorj a comunicat faptul că „termenul de ’’valoare funcţie” este utilizat pentru preluarea valorii salariului pentru funcţia îndeplinită ce reprezenta la data de 31 decembrie 2009 ’’sumele aferente salariului de încadrare”care se utilizează potrivit legislaţiei cadru de salarizare pentru determinarea nivelului de salarizare în plată pentru funcţiile similare, respectiv a salariului de funcţie cuvenit în plată în prezent pentru poliţişti, dacă activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii...”; de asemenea, pentru a indica modul în care elementul ’’influenţează salariul lunar al poliţiştilor” au fost expuse aspecte legate de reglementările în materia salarizării poliţiştilor;

b) -prin cererea nr. 182/NC/2019 s-a solicitat să se comunice la ce dată a fost introdus elementul valoare funcţie în programul informatic de salarizare al M.A.I. şi care a fost actul administrativ de dispoziţie prin care s-a dispus introducerea acestui element în programul informatic de salarizare;

- prin răspunsul nr. 70888/12.07.2019, I.P.J. Gorj a comunicat faptul că „necesitatea utilizării termenului ’’valoare funcţie” (în accepţiunea expusă mai sus) în aplicaţia informatică de calcul a salariilor, prin preluarea valorii salariului pentru funcţia îndeplinită ... a fost fundamentată în anul 2010 pe baza prevederilor art. 30 alin. 5, lit. a din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”;

Faţă de argumentele expuse, consideră că soluţia adoptată de prima instanţă cu privire la primul capăt de cerere este consecinţa interpretării eronate şi a greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 6, alin. 1 şi 2 din Legea nr. 544/2001, combinat cu art. 2, lit. b din Legea nr. 544/2001.

Admiterea celui de-al doilea capăt de cerere, în sensul obligării celor 5 pârâte să plătească reclamantului daune morale în valoare de 1000 lei, fiecare, pentru vătămarea dreptului sindicatului reclamant de acces la informaţii de interes public este, înainte de toate, urmarea admiterii primului capăt de cerere. Or, soluţia pronunţată în privinţe primului capăt de cerere este consecinţa interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 544/2001.

Pe de altă parte, instanţa a reţinut faptul că pretinsa necomunicare a informaţiilor de interes public solicitate ar fi cauzat un prejudiciu moral persoanei juridice Sindicatul Poliţiştilor din România ’’Diamantul”, constând în ’’frustrarea imposibilităţii de realizare a drepturilor membrilor de sindicat”. În condiţiile în care solicitarea privind comunicarea informaţii de interes public nu a fost formulată în numele vreunui membru de sindicat, reiese faptul că instanţa are în vedere o suferinţă psihică cauzată unei persoane juridice.

Astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, prin decizia nr. ### din 24 februarie 2016, domeniul drepturilor nepatrimoniale recunoscute persoanelor juridice este restrâns la acele drepturi subiective pe care persoana juridică le poate avea potrivit legii. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a persoanei, sănătatea şi integritatea corporală, la sentimente de afecţiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. A arătat Curtea faptul că, deşi aceste atribute sunt în general proprii persoanelor fizice, unele dintre ele pot fi atribuite şi persoanelor juridice, însă, în aceste cazuri, legiuitorul a recunoscut în mod expres posibilitatea acordării daunelor morale persoanelor juridice - de exemplu pentru fapte de concurenţă neloială (art. 9 din Legea nr. 1/1991). De asemenea, persoana juridică poate invoca nesocotirea dreptului la denumire, sediu, emblemă, marcă de fabrică.

Instanţa supremă a concluzionat că posibilitatea acordării daunelor morale nu poate fi extinsă artificial pentru a putea analiza îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind antrenarea răspunderii civile delictuale, întrucât persoanele juridice nu pot pretinde un prejudiciu psihic sau vreo suferinţă fizică provocată.

De asemenea, existenţa şi întinderea pretinsului prejudiciu moral trebuiau să fie analizate şi prin prisma faptului că intimatul-reclamant a transmis aceeaşi solicitare privind furnizarea de informaţii de interes public nu numai celor 5 inspectorate de poliţie chemate în judecată, ci şi Ministerului Afacerilor Interne (singura autoritate publică căreia, de fapt, intimatul-reclamant trebuia să i se adreseze), inspectoratelor generale din subordinea ministerului, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi celorlalte inspectorate judeţene de poliţie).

Cum organizaţia sindicală a chemat în judecată doar cinci inspectorate de poliţie judeţene, deduce faptul că de la M.A.I., de la inspectoratele generale şi de la celelalte inspectorate judeţene de poliţie a primit răspunsuri satisfăcătoare la cererea formulată, în consecinţă, argumentele instanţei privind existenţa unui prejudiciu moral determinat de ’’frustrarea imposibilităţii de realizare a drepturilor membrilor de sindicat” nu se susţin.

Faţă de argumentele expuse, apreciază că instanţa de judecată a făcut o aplicare greşită, în speţă a prevederilor art. 1349 şi următoarele din Codul civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Faţă de motivele invocate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, rejudecarea procesului şi respingerea acţiunii formulate de intimatul-reclamant.

În drept, îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488, alin. 1, pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În baza art. 411, alin. 1, pct. 2, teza a doua din Cod de procedură civilă, solicită judecarea cauzei şi în eventualitatea lipsei reprezentantului său de la dezbateri.

Prin recursul formulat de pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de Procedură Civilă, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul Poliţiştilor din Romania ’’Diamantul”, pentru următoarele motive:

Conform art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, „Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. .... organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) In exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.”

In prezenta cauză, sindicatul nu a introdus acţiunea în numele sau pentru nici un membru de sindicat, astfel încât apreciază că nu există persoane vătămate în drepturile sale, prevăzute de Legea nr. 544/2001 şi, totodată, acţiunea nu priveşte drepturile membrilor acesteia, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv pentru care, în temeiul art. 488, alin. 1, pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicită casarea acesteia şi reţinând cauza spre rejudecare, admiterea recursului, pentru următoarele motive:

Învederează ca instituţia recurentă este simplu utilizator al programului MAISAL, programul aparţinând Ministerului Afacerilor Interne.

Reclamantul-intimat susţine faptul că a existat un refuz din partea instituţiei recurente de a-i comunica informaţiile de interes public, invocând prevederile Legii nr.554/2004.

Învederează faptul că solicitarea nr. 182/NC/13.06.2019 a fost primită de către instituţia recurentă în data de 14.06.2019, pe adresa de e-mail ###########################, aspect ce reiese din confirmarea de primire emisă de I.P.J. Harghita.

Serviciul Cabinet din cadrul I.P.J. Harghita a transmis solicitarea mai departe structurii financiare din cadrul instituţiei, întrucât datele ce urmau a fi comunicate prezintă caracter financiar-contabil. (nr. condică 711818)

Urmare a acestei solicitări Structura Financiar a răspuns tuturor punctelor cuprinse în adresa nr. 182/NC/13.06.2019 (astfel cum rezultă din adresa nr. 807860 din 16.07.2019).

Menţionează faptul că răspunsul instituţiei a fost expediat în termenul legal prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, iar acesta cuprinde răspunsuri la fiecare punct din cadrul solicitării nr. 182/NC/13.06.2019.

Rezultă ca nu poate fi vorba de refuzul instituţiei de a răspunde, de vreme ce reclamantul a primit răspuns la cele solicitate.

În aceste sens, aminteşte Decizia nr. ######### a Curţii de Apel Bucureşti, citată şi în cadrul celorlalte recursuri formulate în cauză.

Referitor la daunele morale în sumă de 1000 lei, solicitate de organizaţia sindicală arată faptul ca, în mod eronat instanţa de fond a reţinut ca sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea de către parate a unei fapte ilicite reprezentate de omisiunea de a oferi reclamantului informaţiile de interes public solicitate, faptă ilicită ce a produs reclamantului vătămarea dreptului de acces liber la informaţiile de interes public, vătămarea fundamentului existentei sale, precum si frustrarea imposibilităţii de realizare a intereselor membrilor care au ales crearea si susţinerea Sindicatului.

Acest prejudiciu moral se solicită a fi acoperit prin obligarea paratului la plata daunelor morale.

Instanţa in mod eronat mai retine faptul că spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, in privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, in raport de consecinţele suferite de partea vătămată, va aprecia o anumita suma globala care sa compenseze prejudiciul moral cauzat.

- existenţa unui prejudiciu;

- existenţa unei fapte ilicite;

- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

- existenţa vinovăţiei.

Apreciază că nici una din condiţiile stabilite de Codul civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită pentru următoarele considerente:

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană . După cum se poate observa din lecturarea acţiunii formulate, rezultă că prejudiciul nu este sigur, cert (adică să se fi produs şi să poată fi dovedit), determinat direct şi actual.

In acest sens înţelege sa invoce prevederile art. 1364 C. Civ. potrivit cărora cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.

Într-un subsidiar îndepărtat, în condiţiile în care instanţa ar considera totuşi că există o faptă ilicită, instituţia re curentă consideră că reclamantul nu face dovada prejudiciului suferit, limitându-se la a solicita o sumă care include presupusele daune morale, fără a specifica în mod concret care sunt criteriile de evaluare a acestora, tocmai pentru ca instanţa să poată aprecia cu privire la temeinicia celor învederate şi întinderea presupusului prejudiciu.

De asemenea, s-a statuat că este greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate „în lipsa oricărui element probator” şi „fără nicio motivare”.

Astfel, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia Civilă , prin Decizia civilă nr. ####/2000, a statuat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

O interpretare contrară ar lăsa câmp nelimitat de acţiune subiectivismului, hazardului şi arbitrariului, ceea ce este, desigur, inadmisibil.

Cu privire la solicitarea organizaţiei sindicale de a obliga instituţia recurentă la publicarea şi menţinerea hotărârii instanţei, timp de 30 de zile calendaristice, pe paginile oficiale de internet, arată faptul că, în contextul tuturor aspectelor sus-menţionate, şi această cerere apare ca neîntemeiată.

In consecinţă, având în vedere toate cele mai sus indicate, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând litigiul în fond, admiterea excepţiei invocate de instituţie si respingerea cererii reclamanţilor, în integralitate, ca neîntemeiată.

Solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la prima instanţa de către instituţie.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) C. proc. civ., solicită judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului instituţiei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean ### a formulat recurs împotriva aceleiaşi sentinţe, în temeiul art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ. , pentru următoarele motive:

Susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv pentru care, în temeiul art. 488 alin.1 pct.8 din Codul de procedură civilă, solicită casarea acesteia şi reţinând cauza spre rejudecare, admiterea recursului formulat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###, pentru următoarele motive:

Prima instanţă a analizat în mod eronat faptul că reclamantul nu a primit răspunsuri concrete, punctuale, la cele 7 întrebări concise adresate, ci doar o prezentare a legislaţiei incidente în domeniul salarizării poliţiştilor.

Astfel, în ceea ce priveşte programul de salarizare „MAISAL” precizează faptul că unitatea recurentă este doar utilizatorul acestuia, administratorul fiind Ministerul Afacerilor Interne, care a elaborat, în acest sens, norme metodologice de utilizare a aplicaţiei şi explicaţii tehnice ale aplicaţiei informatice.

De asemenea, această aplicaţie informatică este dezvoltată în conformitate cu atribuţiile legal stabilite, baza legislaţiei specifice sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sens în care doar Ministrul Afacerilor Interne poate furniza informaţiile solicitate de reclamant.

Învederează faptul că solicitările înaintate de reclamant au fost trimise spre competenta soluţionare Compartimentului Relaţii Publice - Presa din cadrul Serviciului Cabinet care au pus la dispoziţie informaţiile publice solicitate de reclamant, fiindu-i comunicat, pe adresa de e-mail: petitii. #######################. răspunsul înregistrat sub nr.12.648/17.07.2019.

Instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că unitatea recurentă a refuzat comunicarea informaţiilor de interes public solicitate, rezultând în mod clar, din materialul probator administrat în cauză, faptul că nu poate fi vorba de refuzul instituţiei de a răspunde, de vreme ce reclamantul a primit răspuns la cele solicitate.

Menţionează faptul că Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public cu modificările si completările ulterioare stabileşte obligaţia autorităţilor/instituţiilor publice de a pune la dispoziţie informaţiile existente în materialitatea lor, si nu aceea de a prelucra anumite date pentru a obţine ca produs final informaţiile în forma solicitată.

În acest sens, aminteşte Decizia nr. ######### a Curţii de Apel Bucureşti, citată şi de ceilalţi recurenţi.

Referitor la plata sumei de 1000 lei daune morale arată faptul că în mod eronat instanţa de fond a reţinut faptul că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea de către pârâte a unei fapte ilicite reprezentate de omisiunea de a oferi reclamantului informaţiile de interes public solicitate, faptă ilicita ce a produs reclamantului vătămarea dreptului de acces liber la informaţiile de interes public, vătămarea fundamentului existenţei sale, precum şi frustrarea imposibilităţii de realizare a intereselor membrilor care au ales crearea şi susţinerea sindicatului.

Instanţa de fond în mod eronat mai reţine faptul că spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămata, va aprecia o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Apreciază, însă, că intimatul-reclamant nu a făcut dovada prejudiciului suferit, limitându-se la a solicita o sumă care include presupusele daune morale, fără a specifica în mod concret care sunt criteriile de evaluare a acestora, tocmai pentru ca instanţa să poată aprecia cu privire la temeinicia celor învederate şi întinderea presupusului prejudiciu.

De asemenea, s-a statuat că este greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate „în lipsa oricărui element probator” şi „fără nicio motivare”.

Astfel, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Civilă, prin Decizia civilă nr. ####/2000, a statuat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

O interpretare contrară ar lăsa câmp nelimitat de acţiune subiectivismului, hazardului şi arbitrariului, ceea ce este, desigur, inadmisibil.

Răspunderea civilă pentru fapta proprie este instituită de art. 1357 şi urm. Cod civil, care constituie temeiul pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale:

- existenţa unui prejudiciu;

- existenţa unei fapte ilicite;

- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

- existenţa vinovăţiei.

Apreciază că nici una din condiţiile stabilite de Codul civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită pentru următoarele considerente:

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană . După cum se poate observa din lecturarea acţiunii formulate, rezultă că prejudiciul nu este sigur, cert (adică să se fi produs şi să poată fi dovedit), determinat direct şi actual.

Astfel, deşi intimatul-reclamant susţine că i-a fost vătămat dreptul de acces la informaţii de interes public, consideră că această susţinere este neîntemeiată si nu este în măsură să dovedească lezarea unor drepturi sau valori, deoarece, instituţia i-a comunicat răspunsul la cele solicitate.

Faţă de considerentele mai sus arătate, pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, solicită admiterea recursului, rejudecarea fondului, casarea sentinţei civile nr. ####/29.11.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul sus menţionat, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă, solicită judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului instituţiei.

Intimatul reclamant Sindicatul Poliţiştilor din Romania "Diamantul" a formulat întâmpinare recursurile declarate de paraţii IPJ ###### şi IPJ Harghita.

Intimatul reclamant a invocat nulitatea celor doua recursuri, ca nemotivate, în aplicarea art.489 alin 1 si 2 CPC, arătând că potrivit art. 482 (1) CPC „ Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).”,

În loc să-şi întemeieze recursul pe norma speciala art.22 (3) din Legea 544/2001, paratele s-au întemeiat eronat pe norma de drept comun, art.20 din Legea ######## a contenciosului administrativ.

Intimatul reclamant a susţinut că alegerea greşită a temeiului legal pentru calea de atac reprezintă o ipoteza de nemotivare care atrage sancţiunea nulităţii prevăzută la art.489 (1) CPC.

Doar in faza de fond temeiul juridic al acesteia poate fi pus în discuţie de către instanţa de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptăţită şi chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

In recurs, aceasta posibilitate nu mai exista, greşita indicare a motivelor de recurs fiind motiv de nulitate a recursului, conform art. 489 CPC.

Intimatul reclamant a invocat nulitatea recursurilor IPJ Harghita si IPJ ###### şi din perspectiva faptului că paratele ar fi invocat formal, temeiul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 CPC (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), fără ca paratele sa indice clar si precis, care este acea norma de drept material încălcata prin sentinţa recurata si fara sa explice sub ce forma a fost încălcată .

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art.489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Criticile paratelor vizează de o maniera vaga modul in care instanţa a reţinut starea de fapt, si nu modul in care instanţa a aplicat prevederile legale la starea de fapt reţinuta.

Reprezentanţii procesuali ai paratelor susţin ca “nu poate fi vorba de refuzul instituţiei noastre de a răspunde, de vreme ce reclamantul a primit răspunsuri la cele solicitate”.

Prin aceasta afirmaţie, reprezentanţii procesuali ai paratelor dovedesc ca nu au înţeles care este dreptul ce face obiectul protecţiei Legii 544/2001. Legea protejează dreptul de a obţine informaţii de interes public, si nu dreptul de a obţine un “răspuns”, oricare ar fi el.

Comunicarea unei scrisori de răspuns către petent nu înseamnă automat ca s-au comunicat si informaţiile de interes public solicitate, acest aspect urmând sa fie lămurit de către instanţa de judecata.

In cauza dedusa judecaţii, analizând comparativ petiţia si răspunsurile paratelor, tribunalul a decis in mod corect ca nu s-au comunicat informaţiile solicitate.

Un exemplu foarte evident ca paratele au invocat doar formal, prevederile art.488 pct 8 CPC, este modul in care paratele “motivează” in recurs, privitor la obligarea paratelor sa publice hotărârea judecătoreasca pe pagina de internet.

Asa zisa “motivare” a paratelor, in recursurile cu conţinut identic, este limitata la prezentarea opiniei paratelor ca “si aceasta cerere apare ca neîntemeiata”, ceea ce denota ca reprezentanţii procesuali ai paratei nu cunosc o chestiune ce tine de abc-ul dreptului procesual, si anume ca in recurs se verifica sentinţa, si nu cererea reclamantului.

Pentru motivele de mai sus, solicită anularea recursurilor paratelor IPJ ###### si Harghita, integral.

Pe fondul recursurilor, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, întrucât sentinţa tribunalului este temeinica si legala.

Astfel, în ceea ce priveşte petitia 182 si răspunsurile paratelor, paratele nu au criticat modul in care instanţa a aplicat prevederile legale la starea de fapt reţinuta.

Paratele doar apreciază subiectiv ca ar fi “răspuns”, fără sa înțeleagă reprezentanţii paratelor ca, la fond, s-au judecat pretenţiile reclamantului de comunicare a unor informaţii de interes public, si nu privind comunicarea unui “ răspuns”

Mai susţin paratele, tot in recurs, ca „doar ministerul Afacerilor Interne poate furniza informaţiile tehnice referitoare la aplicaţia MAISAL” întrucât paratele sunt doar utilizatori ai acestei aplicaţii.

Aceasta afirmaţie reprezintă in mod evident, in primul rând, o recunoaştere a paratelor ca nu a furnizat sindicatului, informaţiile solicitate prin petitia nr. 182/2019.

In al doilea rând, se observa ca paratele, fără a nega niciun moment ca deţin informaţiile solicitate, apreciază in mod subiectiv si nejustificat ca ar fi, calitatea lor de utilizatori al aplicaţiei MAISAL, o ipoteza de exceptare de la obligaţia de comunicare a informaţiilor solicitate. Aceasta opinie subiectiva si eronata nu are suport in legea 544/2001, nefiind aceasta situaţie prevăzută in excepţiile de la art. 12(1) din lege.

Mai mult, chiar paratele - recurente susţin ca “Ministerul Afacerilor Interne a elaborat norme metodologice de utilizare a aplicaţiei si explicaţii tehnice ale aplicaţiei informatice”, deci paratele au o deplina înțelegere a conţinutului aplicaţiei informatice MAISAL si a modului in care aceasta funcţionează.

Mai citează paratele din Decizia ######### a Curţii de Apel Bucureşti, însa fără nicio legătură cu cadrul procesual întrucât sindicatul nu a cerut prin petiţia 182/2019, “statistici”, si nici paratele nu au refuzat comunicarea informaţiilor, pe motiv ca nu le au sub forma de „statistici”.

In petitia nr. 182/NC/l3.06.2019, a solicitat paratelor să-i comunice:

1. Ce reprezintă elementul “valoare funcţie din programul informatic de salarizare al MAI si cum influenţează calculul salariului lunar al poliţiştilor;

2. La ce data a fost introdus elementul “ valoare funcţie” in programul informatic de salarizare al MAI;

3. Care a fost actul administrativ de dispoziţie prin care s-a dispus introducerea acestui element in programul informatic de salarizare si sa ne comunicaţi copie după actul respectiv;

4. Care este formula de calcul pentru expresia “valoare funcţie” din programul informatic de salarizare al MAI si care sunt normele juridice valabile care prevăd formula de calcul respectiva;

5. Daca este adevărat ca cuantumul elementului “valoare funcţie”, existent in programul informatic de salarizare al MAI rezulta din înmulţirea unui coeficient de ierarhizare al funcţiei prevăzut in anexa 1 la OG 38/2003, cu valoarea sectoriala de referinţa 197.33 lei introdusa prin OG 8/2008;

6. Daca in perioada 1 ianuarie 2019- prezent, programul informatic de salarizare a folosit VRS 197, 33 lei pentru calcularea cuantumului elementului “valoare funcţie” si pentru calcularea salariului de grad profesional al poliţiştilor;

7. Daca formula de calcul a elementului “ valoare funcţie din programul informatic de salarizare este identica cu formula de calcul a salariului pentru funcţia îndeplinita” ( element din salarizarea poliţiştilor prevăzut in legislaţia de salarizare de la nivelul anului 2009) si cu formula de calcul a salariului de funcţie din fisa de pensie ce se întocmeşte la încetarea raportului de serviciu al unui poliţist, cu drept la pensie.

Arată că nicio întrebare nu presupunea furnizarea de “ statistici”.

Paratele invoca in apărare, eronat, art. 1364 Cod Civil care nu este incident in cauza, fără a observa ca textul nu protejează de răspundere pe cel care provoacă o vătămare, prin exercitarea abuziva a unui drept.

In cauza dedusa judecaţii, in mod neîntemeiat si abuziv, paratele nu si-au executat obligaţia de comunicare a informaţiilor de interes public solicitate, cu consecinţa ca nu sunt protejate de art. 1364 Cod Civil.

Cu privire la susţinerea potrivit căreia reclamantul nu ar fi făcut dovada prejudiciului, arată că dovedirea prejudiciului este o chestiune de fapt si nu intra in competenta instanţei de recurs, in limitele motivului de casare prevăzut de art. 488 pct.8 CPC, sa verifice probatoriul administrat pentru a constata existenta unui prejudiciu.

In ceea ce priveşte obligarea paratelor la publicarea hotărârii judecătoreşti pe pagina de internet, paratele doar susţin ca “si aceasta cerere apare ca neîntemeiata”, deşi în recurs se verifica sentinţa, si nu cererea reclamantului.

Solicită judecarea cauzei şi în lipsă.

La termenul de judecată din data de 10.09.2020 Curtea a invocat din oficiu excepţia tardivităţii recursurilor formulate de recurenţii Inspectoratul de Poliţie Harghita şi Inspectoratul de Poliţie ###, şi a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii recursurilor formulate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###### şi Inspectoratul de Poliţie Harghita, invocate prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursurilor formulate de recurenţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita şi Inspectoratul de Poliţie ###, Curtea reţine că potrivit art.485 C.pr.civ. „(1) Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător. (2) Dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen.”

Potrivit art.20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ – normă ce se constituie ca o derogare de la regula instituită de art. 485 alin.1 C.pr.civ. – „Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.”

În speţa de faţă, Curtea constată că, hotărârea atacată a fost comunicată Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita la data de 03.02.2020, la dosarul instanţei de fond fiind ataşate în acest sens dovezile de comunicare a hotărârii (fila 135), iar recursul a fost înregistrat pe rolul primei instanţe la data de 24.02.2020 (f.48 dosar recurs), adică peste termenul prevăzut de lege – 15 zile de la comunicare – care s-a împlinit la 19.02.2020.

Astfel, apreciază Curtea că cererea de recurs a pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a fost formulată după împlinirea termenului legal de 15 de zile, termen calculat cu respectarea art. 181 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., ceea ce atrage tardivitatea, ca sancţiune specifică pentru nerespectarea termenelor legale imperative.

Pentru aceste motive, Curtea va admite excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita şi va respinge acest recurs ca tardiv declarat.

Având în vedere respingerea ca tardiv a recursului declarat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, excepţia nulităţii recursului formulat de acest pârât a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###, Curtea reţine că hotărârea atacată a fost comunicată Inspectoratului Judeţean de Poliţie ### la data de 03.02.2020, la dosarul instanţei de fond fiind ataşate în acest sens dovezile de comunicare a hotărârii (fila 139), iar recursul a fost înregistrat pe rolul primei instanţe la data de 20.02.2020 (f.54 dosar recurs), peste termenul prevăzut de art.20 alin. 1 din Legea nr. ######## – 15 zile de la comunicare – care s-a împlinit la 19.02.2020, motiv pentru care va admite excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###, cu consecinţa respingerii acestui recurs ca tardiv declarat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean ######, Curtea constată că aceasta a fost invocată dintr-o dublă perspectivă, prima referindu-se la alegerea greşită a temeiului legal pentru calea de atac, iar cea de-a doua la împrejurarea că recurentul nu ar fi motivat corespunzător calea de atac.

La soluţionarea acestei excepţii Curtea reţine că dispoziţiile art.489 alin.1 şi 2 C.proc.civ. sancţionează cu nulitatea recursul ce nu a fost motivat în termenul legal precum și pe cel ale cărui motive nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art.488 C.pr.civ.

Din analiza recursului formulat de IPJ ###### se observă că prin acesta s-a invocat drept temei de drept art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ., recurentul pârât plângându-se de faptul că instanţa de fond ar fi pronunţat hotărârea cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, prin urmare nu poate fi reţinută teza intimatului pârât potrivit căreia ar fi fost indicat un temei de drept greşit al căii de atac.

De asemenea, Curtea constată că recursul IPJ ###### este motivat corespunzător, recurentul aducând critici sentinţei ce vizează modul de aplicare de către instanţa de fond a prevederilor Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi prevederilor art.1357 şi urm. C.civil, pe cale de consecinţă excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean ###### va fi respinsă.

Trecând la analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Sindicatul Poliţiştilor din Romania „Diamantul”, invocată de către recurenţii pârâţi, Curtea constată că este neîntemeiată şi o va respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social,

„(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.”

Din textul mai sus citat rezultă că sindicatele pot formula orice acţiuni prevăzute de lege în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin.1 al art. 28 din Legea nr. 62/2011, legea recunoscându-le calitatea procesuală activă.

Teza recurenţilor potrivit căreia intimatul reclamant nu are în cauză calitate procesuală activă deoarece nu a formulat acţiunea în numele unor membri de sindicat nu poate fi primită, concluzia rezultând din interpretarea literală a prevederilor art. 62 alin.2 din Legea nr.622/2011 în care se arată că sindicatele au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv în numele membrilor săi.

Or, în situaţia în care sindicatele ar putea formula acţiuni doar în numele membrilor de sindicat, nu şi în nume propriu, textul legal ar fi trebuit să folosească termenul „exclusiv” , iar nu pe cel opus, „inclusiv”, ce indică tocmai faptul că acţiunile formulate de sindicat în numele membrilor reprezintă doar o posibilitate între mai multe de a acţiona în vederea realizării atribuţiilor prevăzute de art.28 din Legea nr.62/2011.

Faţă de aceste considerente, excepţia lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului Poliţiştilor din Romania „Diamantul” va fi respinsă ca neîntemeiată.

Trecând la analiza pe fond a recursurilor formulate de pârâţii IPJ Dolj, IPJ Gorj, IPJ ######, Curtea reţine următoarele:

Recurenţii au invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ. potrivit căruia „(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:...8.când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.”

Criticile recurenţilor vizează modul în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat prevederile Legii nr.544/2001.

În acest sens Curtea reţine că potrivit art.1 din Legea nr.544/2001 „Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.”

Potrivit art.6 alin.1 şi 2 din acelaşi act normativ „(1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.

(2)Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.”

Art.2 lit. b din Legea nr.544/2001 defineşte informaţia de interes public ca fiind „orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei”.

Din aceste texte rezultă că informaţiile publice care pot fi solicitate unei autorităţi publice sunt cele care se referă la activităţile acelei autorităţi sau instituţii publice, iar informaţiile de la art.5 lit.a-i din Legea nr.544/2004 trebuie să fie comunicate din oficiu.

În speţă, solicitarea de comunicare de informaţii publice se referea la noţiunea de „valoare funcţie” din programul informatic de salarizare al Ministerului Afacerilor Interne, reclamantul cerând să i se clarifice accepțiunea acesteia, data implementării, cadrul normativ aplicabil, modul de calcul, relaţia cu „valoarea de referinţă sectorială”, utilizarea acesteia în calcularea salariilor şi la întocmirea fişelor de pensie ale poliţiştilor.

Curtea observă că recurentele au răspuns integral solicitării de informaţii publice formulate de intimatul reclamant, expunerea cadrului legislativ şi evoluţiei acestuia în materia salarizării poliţiştilor cu referire la noţiunile în legătură cu care reclamantul formulase solicitarea de informaţii reprezentând concretizarea obligaţiei pârâţilor de a oferi informaţiile de interes public, aceasta incluzând obligaţia de a comunica informaţii privind actele normative aplicate.

Împrejurarea că evoluţia cadrului normativ a presupus adoptarea a numeroase acte normative, ce au fost prezentate în cadrul răspunsurilor a fost în mod eronat considerată de instanţa de fond ca fiind o încercare de evitare a comunicării informaţiilor solicitate, acestea regăsindu-se, punctual, în răspunsurile transmise Sindicatului.

De asemenea, împrejurarea că răspunsurile au conţinut şi modul de interpretare a normelor legale incidente în materia salarizării poliţiştilor nu poate fi considerat ca fiind o încercare de eludare a obligaţiei de a comunica informaţiile de interes public solicitate, atâta timp cât solicitarea Sindicatului se referea inclusiv la modul de calcul şi la normele juridice care prevăd formula de calcul a „valorii de funcţie”.

Faţă de considerentele expuse, în mod eronat Tribunalul a apreciat că Sindicatul ar fi vătămat de un refuz nejustificat al pârâţilor de a-i comunica informaţiile publice solicitate, făcând eronat aplicarea prevederilor art.22 din Legea nr.544/2001.

Reţinând incidenţa cazului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ., Curtea va admite recursurile formulate de recurenţii pârâţi IPJ Dolj, IPJ Gorj, IPJ ###### şi, în baza art.496 C.pr.civ., va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge solicitarea reclamantului privind obligarea pârâţilor la comunicarea informaţiilor cerute prin petiţia nr.182/NC/13.06.2019.

Având în vedere caracterul subsidiar al capetelor de cerere referitoare la plata daunelor morale şi la obligarea publicării hotărârii pe paginile de internet ale pârâţilor raportat la capătul de cerere referitor la comunicarea informaţiilor de interes public, primele capete de cerere nu pot fi admise, urmând a fi respinsă acţiunea în tot, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepţia tardivităţii declarării recursurilor formulate de recurenţii – pârâţi IPJ ###, cu sediul în #######, #### ##### ######### ### ##, ##### ### ## ### ######, cu sediul în ######, #### ####### ########## ### ##, ##### ######, invocată de instanţă şi respinge aceste recursuri ca tardiv declarate.

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul IPJ ######, ca rămasă fără obiect.

Respinge excepţia nulităţii recursului pârâtului IPJ ###, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a Sindicatul Poliţiştilor din Romania „Diamantul”, ca neîntemeiată.

Admite recursurile declarate de recurenţii – pârâţi IPJ Dolj, cu sediul în Craiova, #### ######## ### ##, ##### ####, IPJ Gorj, cu sediul în Târgu-###, #### ####### ### #, ##### #### ## ### ######, cu sediul în ######, #### ####### ########## ### ##, ##### ######, împotriva sentinţei civile nr. ####/29.11.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SINDICATUL POLIŢIŞTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”, cu sediul în sector 4, Bucureşti, #### ######### ########## ### ###, ### ######, ap. 1.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea, în tot, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.09.2020.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

####### ####### ####### ####### ######## ##### ######-######### ####

GREFIER

####### #######

Red. #### R.E.T./ th.red.###### 8 ex. /

Jud. #### ###-##### ####/ Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Cod ECLI:RO:TBBUC:2019:007.######

Dosarul nr. #####/3/2019

SENTINŢA nr. ####

Şedinţa din: 29.11.2019

Instanţa constituită din:

Preşedinte: ###-##### ####

Grefier: ###### ####### #####

Pe rol se află soluţionarea cererii în contencios administrativ şi fiscal formulate de reclamantul SINDICATUL POLITISTILOR DIN ROMANIA "DIAMANTUL", în contradictoriu cu pârâtele INSPECTORATUL DE POLIŢIE ###, INSPECTORATUL DE POLIŢIE DOLJ, INSPECTORATUL DE POLIŢIE GORJ, INSPECTORATUL DE POLIŢIE ###### şi INSPECTORATUL DE POLIŢIE HARGHITA, cauza având ca obiect comunicare informaţii de interes public.

Cursul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de şedinţă din 30.10.2019 ce face parte integrantă din prezenta. La acea dată, în temeiul art. 394 C.pr.civ., instanţa a declarat închise dezbaterile şi a reţinut cauza spre soluţionare.

Având nevoie de timp pentru a delibera şi a consemna minuta, în temeiul art. 396 C.pr.civ., instanţa a amânat pronunţarea succesiv la data de astăzi când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. PROCEDURA

Prin plângerea înregistrată la data de 09.07.2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, sub numărul de dosar de mai sus, reclamantul a solicitat, în temeiul Legii nr. 544/2001, obligarea pârâtelor să comunice reclamantului informaţiile de interes public solicitate de reclamant prin petiţia nr. 182/NC/13.06.2019, obligarea pârâtelor la plata, fiecare în parte, a daunelor morale în valoare de 1.000 lei, pentru vătămarea dreptului reclamantului de acces la informaţii de interes public, obligarea pârâtelor să publice şi să menţină hotărârea instanţei, timp de 30 de zile calendaristice, pe paginile oficiale de internet ale pârâtelor, ca reparaţie morală nepatrimonială pentru lezarea dreptului reclamantului de acces la informaţii de interes public, precum şi obligarea pârâtelor la rambursarea cheltuielilor de judecată.

Au formulat întâmpinări toate cei cinci inspectorate pârâte (f. 27, 45, 50, 63, 81) care au solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, susţinând că s-a comunicat răspuns cererii reclamantului, IPJ Dolj invocând şi excepţia de netimbrare respinsă prin încheierea din 30.10.2019.

În privinţa probatoriului, Tribunalul a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri.

II. SOLUȚIA INSTANȚEI

Expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate

Prin cererea nr. 182/NC/13.06.2019 (f. 10), reclamantul a solicitat pârâţilor să comunice următoarele informaţii de interes public:

1. Ce reprezintă elementul „valoare funcţie” din programul informatic de salarizare al MAI şi cum influenţează calculul salariului lunar al poliţiştilor.

2. La ce dată a fost introdus elementul „valoare funcţie” în programul informatic de salarizare al MAI.

3. Care a fost actul administrativ de dispoziţie prin care s-a dispus introducerea acestui element în programul informatic de salarizare şi să se comunice copie de pe actul respectiv.

4. Care este formula de calcul pentru expresia „valoare funcţie” din programul informatic de salarizare al MAI şi care sunt normele juridice valabile care prevăd formula de calcul respectivă.

Tribunalul reţine că prin răspunsurile (f. 30, 57, 66, 99) formulate de pârâţi acestei cereri a reclamantului nu s-au oferit răspunsuri concrete celor 7 întrebări mai sus redate ci pârâtele au transmis o expunere a evoluţiei legislative şi o interpretare a normelor legale incidente în materia salarizării poliţiştilor.

În drept

Prin art. 1 din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, legiuitorul român a recunoscut accesul liber şi neîngrădit al persoanei la informaţii de interes public, unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice.

Această recunoaştere are ca temei art. 31 (Dreptul la informaţie) din Constituţia României, potrivit cu care, „dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.”

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public reprezintă un cadru juridic fundamental în practicarea unei guvernări deschise sprijinind, în mod direct, transparenţa instituţională la toate nivelurile.

Potrivit principiului transparenţei, precum şi principiului aplicării unitare, astfel cum acestea sunt definite de legiuitor, autorităţile publice au obligaţia să-şi desfăşoare activitatea într-o manieră deschisă faţă de public, în care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile de interes să constituie regula, iar limitarea accesului la astfel de informaţii să fie doar o excepţie, asigurând totodată respectarea şi aplicarea legii în mod unitar prin practicarea principiilor bunei guvernări.

În expunerea de motive referitor la Legea nr. 544/2001 (http://www.cdep.ro/proiecte###############em212.pdf), s-a menţionat că proiectul de lege cuprinde dispoziţii privind, printre altele, principiul general al promovării transparenţei asupra administrării treburilor publice şi asigurării dreptului cetăţenilor şi societăţii civile de a monitoriza activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice şi folosirea resurselor financiare publice.

Totodată, în expunerea de motive referitor la Legea nr. 371/2006, lege pentru modificarea Legii nr. 544/2001 (http://www.cdep.ro/proiecte###############em529.pdf ), s-au prezentat următoarele:

În forma actuală a legii, la articolul 12, lit. c, în categoria datelor exceptate de la accesul liber al cetăţenilor sunt incluse şi „informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii”. Această formulare ambiguă permite o interpretare abuzivă din partea instituţiilor publice, existând cazuri în care acestea au refuzat să facă publice informaţii privind beneficiarii unor contracte de achiziţii sau valorile acestor contracte. Principiul confidenţialităţii nu poate fi opozabil principiului transparenţei utilizării fondurilor publice. În cazul achiziţiilor publice, singurele categorii de informaţii exceptate de la accesul liber al cetăţenilor trebuie să fie cele legate de proprietatea intelectuală şi industrială a ofertanţilor, precum şi cele privind „secretul comercial” în sensul strict al legii.

Prin urmare, scopul legiuitorului a fost acela de a extinde cât mai mult sfera informaţiilor de interes public la care se recunoaşte liberul acces şi, în mod corelativ, limitarea cât mai drastică a posibilităţii autorităţii sau instituţiei publice de a refuza accesul liber la astfel de informaţii.

Potrivit art. 2 din legea sus amintită, prin autoritate sau instituţie publică se înţelege „orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorităţi publice centrale sau locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar, precum şi orice operator sau operator regional, astfel cum aceştia sunt definiţi în Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanţare din bani publici”, iar prin informaţie de interes public, „orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei”.

Articolul 7 din Legea nr. 544/2001 are următorul enunţ:

„(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.

(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.

(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.”

Conform art. 12 din Legea nr. 544/2001,

„(1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1 şi, respectiv, la art. 111, următoarele informaţii:

a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;

b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;

c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum şi principiului concurenţei loiale, potrivit legii;

d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;

f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces;

g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.

(2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor.”

Potrivit art. 22 din acelaşi act normativ:

„(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.

(2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.

(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.

(4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.

(5) Atât plângerea, cât şi recursul se judecă în instanţă, în procedură de urgenţă, şi sunt scutite de taxă de timbru.”

Raportând prevederile legale incidente la circumstanţele speţei, reţinând că reclamantul a solicitat pârâţilor informaţii izvorâte din activitatea acestuia, referitoare la programul informatic de salarizare al MAI utilizat în cadrul instituţiilor pârâte, fiindu-le astfel solicitate pârâţilor informaţii de interes public, în accepţiunea dată de lege (art. 2 din Legea nr. 544/2001), luând act că pârâtele, instituţii publice în accepţiunea legii, răspunsurile comunicate reclamantului (f. 30, 57, 66, 99) nu au oferit răspunsuri concrete celor 7 întrebări cuprinse în cererea nr. 182/NC/13.06.2019, constată Tribunalul că reclamantul s-a adresat în mod întemeiat instanţei de contencios administrativ în condiţiile prescrise de art. 22 din Legea nr. 544/2001, legea specială privind liberul acces la informaţiile de interes public.

În consecinţă, Tribunalul constată că refuzul pârâtelor de a comunica reclamantului informaţiile solicitate nu este justificat, astfel că va admite în acest sens plângerea întemeiată pe prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001.

Conform art. 18 alin. 1 şi 6 din Legea nr. 554/2004, „Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. În toate situaţiile, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părţii interesate, un termen de executare, precum şi amenda prevăzută la art. 24 alin. (2).”.

Aşadar, pârâtele vor fi obligate să comunice reclamantului întocmai şi integral informaţiile de interes public solicitate prin cererea trimisă prin e-mail nr. 182/NC/13.06.2019.

Articolul 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede: „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii”

Reţinând că reclamantul nu a invocat şi nu a justificat urgenţa deosebită a cererii care să impună îndeplinirea obligaţiei într-un termen mai scurt, pârâtele urmează să îşi îndeplinească obligaţia de comunicare a informaţiilor în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 18 alin. 6 şi art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

De asemenea, potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 544/2001, instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.

Reclamantul a solicitat prin cererea adresată instanţei obligarea pârâtelor la plata, fiecare în parte, a câte 1.000 lei, cu titlul de daune morale, pentru vătămarea dreptului reclamantului de acces la informaţii de interes public, solicitându-se totodată obligarea pârâtelor să publice şi să menţină hotărârea instanţei, timp de 30 de zile calendaristice, pe paginile oficiale de internet ale pârâtelor, ca reparaţie morală nepatrimonială pentru lezarea dreptului reclamantului de acces la informaţii de interes public.

Reţinând că refuzul pârâtelor de a comunica reclamantului informaţiile solicitate nu este justificat, în temeiul acestei fapte ilicite, Tribunalul constată că se justifică angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor la finele căreia se impune obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului moral produs reclamantului.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă

În temeiul acestui text, reclamantul s-a adresat pârâtelor prin cererea nr. 182/NC/13.06.2019.

Or, chiar în acest context, reclamantul a primit nu răspunsuri concrete, punctuale la cele 7 întrebări concise adresate, ci o prezentare a legislaţiei incidente în domeniul salarizării poliţiştilor.

În aceste condiţii, Tribunalul constată că sustragerea instituţiilor pârâte de la obligaţia de a oferi reclamantului acces liber la informaţiile de interes public solicitate a provocat reclamantului sindicat frustrarea imposibilităţii de realizare a drepturilor membrilor de sindicat, fiind afectată astfel chiar substanţa dreptului de asociere.

Tribunalul constată îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale (art. 1349), respectiv săvârşirea de către pârâte a unei fapte ilicite reprezentate de omisiunea de a oferi reclamantului informaţiile de interes public solicitate, faptă ilicită ce a produs reclamantului vătămarea dreptului de acces liber la informaţiile de interes public, vătămarea fundamentului existenţei sale (dreptul de asociere), precum şi frustrarea imposibilităţii de realizare a intereselor membrilor care au ales crearea şi susţinerea Sindicatului.

Acest prejudiciu moral se solicită şi se impune a fi acoperit prin obligarea pârâtelor la plata daunelor morale.

Spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, va aprecia o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, instanţa va avea în vedere ca acesta să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.

În contextul celor de mai sus, statuând în echitate, reţinând că reclamantul a solicitat cu titlul de daune morale suma de 1.000 lei de la fiecare inspectorat pârât, Tribunalul apreciază că suma de 1.000 lei din partea fiecărui pârât este aptă să îndeplinească rolul scontat al acordării daunelor morale.

Pentru aceste motive, Tribunalul va obliga pârâtele să plătească reclamantului daune morale în valoare de 1.000 lei, fiecare, pentru vătămarea dreptului sindicatului reclamant de acces la informaţii de interes public.

În continuare, în temeiul art. 253 alin. 3 lit. a, coroborat cu art. 257 din Codul civil, instanţa constată întemeiat şi al treilea punct din petitul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care va obliga pârâtele să publice şi să menţină hotărârea instanţei, timp de 30 de zile calendaristice, pe paginile oficiale de internet ale pârâtelor, ca reparaţie morală nepatrimonială pentru lezarea dreptului sindicatului reclamant de acces la informaţii de interes public.

Având în vedere caracterul accesoriu al capătului de cerere referitor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 30 (Cereri în justiţie) alin. 4 C.pr.civ. (cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal) şi art. 453 (Acordarea cheltuielilor de judecată) alin. 1 C.pr.civ. (partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată), Tribunalul va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată deoarece: pentru ca partea care a câştigat procesul să obţină rambursarea cheltuielilor de judecată, aceasta trebuie să probeze caracterul real, necesar şi rezonabil al cheltuielilor solicitate. Or, pe lângă faptul că cererea formulată de reclamant era scutită de taxă de timbru (art. 22 din Legea nr. 544/2001), reclamantul nu a depus niciun document justificativ din care să rezulte că a efectuat în mod real cheltuieli în legătură şi / sau în timpul prezentului litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

TRIBUNALUL

HOTĂRĂŞTE:

1. Admite în parte plângerea formulată de reclamantul SINDICATUL POLITISTILOR DIN ROMANIA "DIAMANTUL", cu sediul în Bucureşti, Sector 4, #### ######### ######### ### ###, ### ######, ### #, în contradictoriu cu pârâtele INSPECTORATUL DE POLIŢIE ###, cu sediul în #######, #### ##### ######## ### ##, Judeţ ###, INSPECTORATUL DE POLIŢIE DOLJ, cu sediul în Craiova, #### ####### ### ##, Judeţ Dolj, INSPECTORATUL DE POLIŢIE GORJ, cu sediul în Târgu-###, #### ###### ### #, Judeţ Gorj, INSPECTORATUL DE POLIŢIE ######, cu sediul în ######, #### ####### ######### ### ##, Judeţ ###### şi INSPECTORATUL DE POLIŢIE HARGHITA, cu sediul în Miercurea ####, #### ##### ############ ### ##, Judeţ Harghita, în sensul că:

#### Obligă pârâtele ca, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să comunice reclamantului întocmai şi integral informaţiile de interes public solicitate prin cererea trimisă prin e-mail nr. 182/NC/13.06.2019.

#### Obligă pârâtele să plătească reclamantului daune morale în valoare de 1.000 lei, fiecare, pentru vătămarea dreptului sindicatului reclamant de acces la informaţii de interes public.

#### Obligă pârâtele să publice şi să menţină hotărârea instanţei, timp de 30 de zile calendaristice, pe paginile oficiale de internet ale pârâtelor, ca reparaţie morală nepatrimonială pentru lezarea dreptului sindicatului reclamant de acces la informaţii de interes public.

#### Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată.

2. Prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, conform art. 490 C.pr.civ.

3. Prezenta hotărâre se va comunica părţilor, în copie, conform art. 427 C.pr.civ.

4. Pronunţată astăzi, 29.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE GREFIER

###-##### #### ###### ####### #####

Redactat: ###-##### #### Data: 22.01.2020 Număr de exemplare semnate: 2

Cod ECLI:RO:TBBUC:2019:007.######

Dosarul nr. #####/3/2019

SENTINŢA nr. ####

Şedinţa din: 29.11.2019

Instanţa constituită din:

Preşedinte: ###-##### ####

Grefier: ###### ####### #####

I. PROCEDURA

În privinţa probatoriului, Tribunalul a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri.

II. SOLUȚIA INSTANȚEI

Expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate

Prin cererea nr. 182/NC/13.06.2019 (f. 10), reclamantul a solicitat pârâţilor să comunice următoarele informaţii de interes public:

1. Ce reprezintă elementul „valoare funcţie” din programul informatic de salarizare al MAI şi cum influenţează calculul salariului lunar al poliţiştilor.

2. La ce dată a fost introdus elementul „valoare funcţie” în programul informatic de salarizare al MAI.

3. Care a fost actul administrativ de dispoziţie prin care s-a dispus introducerea acestui element în programul informatic de salarizare şi să se comunice copie de pe actul respectiv.

4. Care este formula de calcul pentru expresia „valoare funcţie” din programul informatic de salarizare al MAI şi care sunt normele juridice valabile care prevăd formula de calcul respectivă.

În drept

Totodată, în expunerea de motive referitor la Legea nr. 371/2006, lege pentru modificarea Legii nr. 544/2001 (http://www.cdep.ro/proiecte###############em529.pdf ), s-au prezentat următoarele:

Articolul 7 din Legea nr. 544/2001 are următorul enunţ:

(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.

(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.”

Conform art. 12 din Legea nr. 544/2001,

„(1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1 şi, respectiv, la art. 111, următoarele informaţii:

a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;

d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.

Potrivit art. 22 din acelaşi act normativ:

(2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.

(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.

(4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.

(5) Atât plângerea, cât şi recursul se judecă în instanţă, în procedură de urgenţă, şi sunt scutite de taxă de timbru.”

Raportând prevederile legale incidente la circumstanţele speţei, reţinând că reclamantul a solicitat pârâţilor informaţii izvorâte din activitatea acestuia, referitoare la programul informatic de salarizare al MAI utilizat în cadrul instituţiilor pârâte, fiindu-le astfel solicitate pârâţilor informaţii de interes public, în accepţiunea dată de lege (art. 2 din Legea nr. 544/2001), luând act că pârâtele, instituţii publice în accepţiunea legii, răspunsurile comunicate reclamantului (f. 30, 57, 66, 99) nu au oferit răspunsuri concrete celor 7 întrebări cuprinse în cererea nr. 182/NC/13.06.2019, constată Tribunalul că reclamantul s-a adresat în mod întemeiat instanţei de contencios administrativ în condiţiile prescrise de art. 22 din Legea nr. 544/2001, legea specială privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Aşadar, pârâtele vor fi obligate să comunice reclamantului întocmai şi integral informaţiile de interes public solicitate prin cererea trimisă prin e-mail nr. 182/NC/13.06.2019.

În temeiul acestui text, reclamantul s-a adresat pârâtelor prin cererea nr. 182/NC/13.06.2019.

Acest prejudiciu moral se solicită şi se impune a fi acoperit prin obligarea pârâtelor la plata daunelor morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

TRIBUNALUL

HOTĂRĂŞTE:

#### Obligă pârâtele să plătească reclamantului daune morale în valoare de 1.000 lei, fiecare, pentru vătămarea dreptului sindicatului reclamant de acces la informaţii de interes public.

#### Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată.

3. Prezenta hotărâre se va comunica părţilor, în copie, conform art. 427 C.pr.civ.

4. Pronunţată astăzi, 29.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE GREFIER

###-##### #### ###### ####### #####

Redactat: ###-##### #### Data: 22.01.2020 Număr de exemplare semnate: 2

Ministerul Afacerilor Interne

Poliția Română

I.P.J. HARGHITA

Legături utile

Ministerul Afacerilor Interne

Poliția Română

diverse

I.P.J. HARGHITA

Legături utile