27 Noiembrie 2024Sursa: I.P.J. HARGHITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Polițiștii de la siguranță școlară continuă activitățile preventiv-informative

 

În contextul campaniei ,,Tăcerea e tot violență.Vocea ta e soluția”, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au continuat activitățile dedicate prevenirii violenței  și a consumului de droguri în mediul școlar.

Astfel, la data  de 26 noiembrie 2024, polițiștii s-au întâlnit cu elevi de gimnaziu și de liceu din unități de învățământ din Miercurea Ciuc, Corund și Sânmartin.

Activitățile au avut caracter interactiv, discuțiile libere purtate cu tinerii încurajându-i pe aceștia să adreseze întrebări, dar și să își exprime opiniile personale cu privire la modalitățile de prevenire a violenței în mediul școlar, precum și a consumului de droguri.

Elevilor le-au fost oferite sfaturi despre comportamentele de risc și situațiile vulnerabile la care se pot expune acasă, pe stradă sau în alte locuri frecventate, modul de interacțiune în mediul virtual cu pesoanele necunoscute, importanța alegerii cu grijă a grupurilor de prieteni, rolul acestora și influența asupra comportamentului copiilor, modalități de evitare și rezolvare a situațiilor de risc, prin alegerea comunicării și a toleranței, dar și identificarea celor mai bune modalități de evitare a implicării în evenimente negative.

Celor prezenți le-au fost aduse la cunoștință informații privind răspunderea penală, în cazul săvârșirii unor fapte ce contravin legii.

De asemenea, în cadrul întâlnirilor, polițiștii au oferit celor prezenți materiale informative ce cuprind informații și sfaturi care să îi ajute să se ferească de situațiile nedorite, acestea fiind disponibile ca urmare a sprijinului oferit de reprezentanții Corpului Național al Polițiștilor.

Galerie foto